Noaptea dinaintea primăverii - Adrian Păunescu

Cu floarea ploii între dinti
Și cu-un cuțit de apă-n mâini
Voi spinteca tăceri fierbinți
Sub tainicul lătrat de câini.

E noaptea fără de hotar
Și plouă fără de cuvânt,
Și lacrimi vechi în ochi tresar,
Și-un foișor în cer s-a rupt.

Las floarea ploii pe-un făgaș,
Cuțit de apă nu mai am,
În întunericul de pași
Sar caii speriați în ham.

Sclipesc noroaiele-mprejur
La fulgerul intermitent,
Stau norii ca-ntr-un abajur
Înșurubați în continent.

Și-mi crește floarea ploii iar,
Și-mi cade către dinți pe chip
Cuțit de apă jugular
Și mi se face dor să țip.

Dați ploaia lumii mai încet
Ca să se poată auzi
Cum inima unui poet
Mai face-n miezul nopții zi.

Cuțit de apă-n dreapta mea
Și floarea ploii între dinți,
Ce neguri voi mai spinteca
De dorul zorilor fierbinți?

Și iarăși toate câte-au fost
Devin ce-au fost în mod firesc
Și nu mai are nici un rost
Ca lacrima să mi-o păzesc.

Și-adorm ca un ieșit din minți
La umbra unei negre pâini,
Cu floarea ploii între dinți,
Cu un cuțit de apă-n mâini.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu