Neiertător, inoperabil gând - Adrian Păunescu

Adorm târziu și mă trezesc urlând
Că iarăși gândul mi-a ajuns la tine,
Nu pot gândi mereu același gând,
Supus bolnav aceleiași ruine.

Văd numai catastrofe-n jurul tău,
Pe unde eu te apăram de toate,
Oricum ai fi, îmi e la fel de rău,
Ceva mai trist, probabil, nu se poate.

Și nu știu cum să scap de gândul fix
Care-mi sluțește mintea și mă doare,
De ce n-am preferat un crucifix
Și te-am ales, atunci, la vânătoare.

De ce cu milă, patimă și drag,
Ți-am spus ceva, pe când plecai afară
Și, sărăcuță, te-ai întors din prag,
Într-o grădină putredă de vară.

Erai o plantă și nimic mai mult,
Strivită de teribile complexe,
Voiam să te privesc și să te-ascult
Și-apoi a fost atracția de sexe.

Acum, mi-ar fi ușor să te înjur,
Dar adevărul e, pe totdeauna,
Că n-ai cedat mizeriei din jur
Și, că, în serie fusesei una.

Eu te-am oprit, când te găteai să mori,
Și eu, uitând erorile trecute,
Nu-ți pot ierta prezentele erori,
Din mintea mea îmbracă-te și du-te.

Că nu mai pot să dorm și să gândesc
Același gând nebun ce te cuprinde,
Silabisind aproape nefiresc
Iernatice și tragice colinde.

Chemați, vă rog, un doctor mai curând,
Să-mi opereze creierul ce poartă
În sine însuși un același gând,
De care fug și îl aud urlând,
Cu fostea mea Regină Neagră, moartă.

(Liber să sufăr, 2003)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poetul patriot,
un romantic inegalabil
maria
luni, 04 februarie 2019