Iubire testamentară - Adrian Păunescu

Să te păzească munții, de azi, în locul meu,
Să te păzească munții și luna și pădurea,
Îmi iau cu mine vârsta, tăcerea și securea
Și plec în locu-n care tu n-ai să fii mereu.

Te las cu tine însăți, să șovăi și să tremuri,
La fiecare veste, oriunde și oricând,
În două nopți de veghe, în două nopți de gând,
Te-am smuls zadarnic morții comune din haremuri.

Mă duc, purtându-mi crucea, pe calea mea străveche,
Te duci, purtându-ți dulce în suflet semiluna,
Oricum, ce se întâmplă e pentru totdeauna.
Noi nu vom fi-mpreună, noi nu vom fi pereche.

Declină-ți propriul nume, la vocativ, cu brio,
De te-aș striga în noapte, s-ar auzi: Adio!

31 Mai 1985
(Deromânizarea României, 1998)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Superbã..
felicia
joi, 31 ianuarie 2019