False probleme - Adrian Păunescu

Aud mereu veşti proaste despre Pisa,
Cum că se-apleacă şi că o să cadă,
Săracul turn de-o moarte de paradă
Şi fără rost pe lume plânsu-mi-s-a.

Vechi subiect al presei mondiale,
Mereu căderea lui este aproape,
„E imposibil turnul să mai scape”…
Şi turnul îşi tot vede de-ale sale.

N-aş spune că încet nu se apleacă
Şi că nu va cădea cândva şi dânsul,
Dar pomii rupţi abia-şi stăpânesc plânsul
Văzându-l cum se-ndoaie ca o cracă.

Prea-i suntem grijii turnurilor gazdă,
De nici nu mai simţim căderea noastră.


Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.