Drumul - Adrian Păunescu

Pe drum, tot pe drum,
Odiseea s-a-ntîmplat
Oricînd şi oricum,
Asta-i adevărat.
La Itaca-i Penelopa,
Vino grabnic, Odiseu,
Nu mai rătăci pe mare
Că şi ei îi este greu.

Că din toate câte sunt
Pe ocean şi pe pămînt,
Ori în galerii de diamant,
Ţărmul n-are niciun haz,
Sedentar, nu eşti viteaz,
Numai drumul e interesant.

Ce dor! vai, ce dor!
Îi era lui Odiseu,
Mulţi nasc şi mulţi mor,
El pe drumuri tot mereu.
Dar ceva-l ţinea pe mare,
Vlăguit, bătrân şi stors,
Nu putea fără Itaca,
Însă nu s-ar mai fi-ntors.

Cândva, într-o zi,
După drumul lui enorm,
El, brusc, se trezi
Că ajunge iar la ţărm.
Prima zi şi prima noapte
Au mai fost cum au mai fost,
Dar de plictiseală-acasă
Odiseu se simte prost.

Acum cei doi soţi
Nici nu sunt şi nici nu pier,
Au pică pe toţi
Şi îl cheamă pe Homer
Să-i şoptească Odiseea
Şi s-o scrie el cum vrea,
Că din toată lupta lumii,
Plictiseala-i cea mai grea.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu