Sufletul amantului sinucis - Adrian Maniu

Sufletul amantului sinucis
bătu la porțile raiului.
Și vămile cerului s-au deschis.

Sufletul era trist, inima lui, tot rănită.
Dumnezeu, cu dulceața graiului,
i-a zis: ,,Multe ți se vor ierta, pentru o iubită.

Vino în grădina crinilor,
uită-i glasul, ascultând cântecele îngerești,
focul stinge-ți în măreția luminilor.”

Sufletul amantului a răspuns:
,,Să-mi uit dragostea? Glumești.
Raiul pentru asta nu e de-ajuns.”

Sufletul amantului sinucis
avea o rană, purpurie floare,
care se scutura, sânge în abis.

Necuratul ridică ușa iadului:
focul torturei ardea ca un soare
în cazane cu smoală și din torțele bradului.

,,Vino, suferința te răsfață”,
răcni Satana, arătându-i chinuiți
cu mâini arse și priviri de gheață.

Sufletul amantului a zâmbit:
,,Prea mici suferințe promiți
celui de ea neiubit.”

Frumoasei care nu mă cunoștea i-am scris
povestea plină de nevinovăție,
așa cum a fost – și cum e și o să mai fie
sufletul amantului sinucis.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Maniu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.