Cu fruntea în mână - Adrian Maniu

Cu fruntea în mână, dorind de tine,
ascult povestea trecutului,
în toamna asta, în care au murit gherghine,
și a rămas mireasma lutului.

Văd și acum vorbele zburate,
ca un roi de fluturi.
(În surâsuri curate,
le mai fluturi?)

Afară e noptare neliniștită,
ca o dragoste în care înțelegi sfârșitul.
Poarta pustie se bate, de vânt trântită.
Palidă luna își încovoaie cuțitul.

Oare numai suferință e fiecare clipă?
Răspunde, floare ruptă din tulpină,
pasăre lovită în aripă,
și iubire chinuită fără vină.

Singură teama știe să-nfrunte
visul născut să se sfarme?
Împiedicând mâna, în frunte
să dea liniștea de plumb, a unei arme.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Maniu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.