Adio iubiri din tinerețe

Autor:Caprar Florin


Adăugat de: caprarflorin

miercuri, 30 septembrie 2015

Adio iubiri din tinerețe,
Adio tristeți și amintiri,
Va las acum și nu vă dau binețe,
Nu vreau să-mi năpădiți printre gândiri.

Nu vreau să stau să tot jelesc întruna
Acele vremuri bune de-altădat',
Căci viața este totuși numai una,
Nu vreau s-o pierd în mod necumpătat.

Nu vreau să-mi amintesc cum arătam,
Cu pletele în vânt și mustăcioară,
Când toți amicii-n parc ne adunam
Cântând acorduri simple de chitară,

Ce pătrundeau adânc în inimioară
De fetișcană dulce și zglobie,
Si le furam câte-un sărut spre seară
Iar viața ne părea o jucărie.

Când mai apoi în nopți cu luna plină
Ne rătăceam de noi adeseori,
Privirea ta pierdută-n mândra Lună,
A mea în ochii tăi tulburători.

Si ne iubeam mereu cu-nversunarea
Drumețului ce traversează un deșert,
Iar trupurile ascultau chemarea
Dragostei, pe-atunci un lucru cert.

Erau aceia anii vieții line,
Anii mei de glorii, anii mei de dor,
Iar dacă mă gândesc acum mai bine
Mai stați cu mine-un pic, pân-o să mor.

Căprar Florin


vezi mai multe poezii de: caprarflorin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc din suflet Estera, Nadira, Stomff si Mirela !
caprarflorin (autor)
miercuri, 30 septembrie 2015



"Și ne iubeam mereu cu nverşunarea
Drumețului ce traversează un deșert"....

Cât de frumos.....

Frumoasă poezie, felicitări !
mirimirela
miercuri, 30 septembrie 2015



Nu prea cred ca e ceva trist in poezia dumitale iar de frumoasa este fara indoiala frumoasa. Cu un pic de grija la masura versurilor rezultatul va fi minunat pentru ca talentul exista fara indoiala.
stomff
miercuri, 30 septembrie 2015



O creatie poetică atrăgătoare, nostalgică.
nadira
miercuri, 30 septembrie 2015



Trista dar mi-au placut mult versurile tale. O sa mai trec pe aici.
estera
miercuri, 30 septembrie 2015