Adina Speranta - poeziile altor autori

Ei,
Doamne, de ce
Ți-i plină cupa?
Nu vrei să bei cu mine, rătăcitul?

Atât de-nfrigurata pleoapelor pojghiță
tremură în somnul albastru - cafeniu.
E târziu, fetiță,
e târziu -

E-așa de galbenă și-atâta e de lentă pisica asta, ca femeia mea; când dă din coadă, îi miroase-a mentă și umbletul și ultima ei stea.

Fluidă, ca un cerc în apa serii, îmi spală mâinile și miorlăie prelung de câte ori încerc să o alung din casa asta plină de mizerii.

Totdeauna, omule liber, mă vei iubi,
așa cum iubește săracul pâinea și soarele,
fiindcă suntem amândoi din același grăunte
și fiindcă singura religie-adevărată e munca.

Oamenii spun că
Europa e centrul de gravitație al culturii.
Totuși, eu aș pleca spre
Cape-Town sau, în cel mai grav caz, oriunde în afara meridianelor acestui continent.

Pat îmi făcusem din masa aceea,
grea, pentru adormire după crugul zilelor.

În ultimul pahar dansul baccililor ca un exod lunar se arcuia.

Sfărâmați paharele astea murdare, prietenii mei, prietenii bețiilor.
Noaptea asta-i a călătoriilor, fantastice călătorii lunare.

Alungați țiganii, mesele frângeți, îmbrățișați o altă

Zâmbea țigănca florăreasă, zâmbea absent, bețivilor atrofiați - ce trist zâmbea -într-un decor de fum și dans de
Orient, c-un coșuleț pe brațul gol, la masa mea.

Gemeau doi sâni, înăbușit, și se zbăteau sub rochia de pergament catifelat.

Eu sunt poetul
Ben.
Corlaciu, al doilea drac și cel mai puternic, umblu cu tălpile pline de smoală, mereu ursuz și nemernic.
Mama mea a fost o broască țestoasă, m-a făcut cu trestia cea mai înaltă, am fost alăptat de-o broască râioasă, culcușul mi-a fost tot o baltă.

În mahalaua mea, o fată nebună,
ca o răbufnire molatecă,
în fiecare noapte trăgea cu praștia-n lună,
când orele două cerșea, lunatecă.