Să fie poezia o ne-nțeleasă cale
de-a fi asemeni celui ce înțeles nu are?
Mă rog să fiu ca vântul, să-mbrățisez pădurea
și frate omul, iarăși, să fie cu natura,
cuvântul să renască a dragoste, a dor,
să fie doar poetul prin lume călător,
lipsiți de orice rele, păcatele s-or pierde,
pământul va renaște, de astă dată verde,
deschisă e fereastra spre bezna de afară,
ci noi, lumina noastră s-o facem să răsară,
nu doar cuvântul este atotcuprinzător,
la fel ca și poetul, el este muritor
de nu cuprinde-n sine o ardere firească
prin care universul începe să vorbească
precum vorbit-au alții, și totuși, diferit ,
aceasta este calea lipsită de sfârșit,
această contopire cu Tot, cu timp , cu moarte,
cu viata și natura din care suntem parte,
acesta este drumul neînțeles pe care
a scrie poezie e marea evadare.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Inițial am pus sub o altă formă, apoi am ajustat rândurile :))
Poetul este acela care creează un sentiment în cititor printr-o exprimare poetică.
Mulțumesc pentru popas, domnule Lican :)
Adina Speranta (autor) sâmbătă, 30 martie 2019
Deşi de multe ori este foarte distructivă, cenuşa vulcanică poate fi folositoare. Când cade în cantităţi mici, aceasta hrăneşte solul şi îmbunătăţeşte recoltele.
Citate şi Maxime:
Dumnezeu este sufletul pereche al întregii lumi. Sorin Cerin
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Detalii poezie:
Distribuie pe: