Această roză care moare
sub auspicii de granit
e clipa despărțirii-n care
din cer, un fulger a țâșnit
și-n trecerea-i nestăvilită,
(precum a fost și la-nceput),
această roză obosită,
c-un strigăt ofilit și scurt,
a stins lumina în petale
ca pe un ultim rămas-bun
și-au început, încet, să zboare
pe cer, baloane de săpun.
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Detalii poezie:
Distribuie pe: