A primăvară...

Autor:Manuela Munteanu


Adăugat de: Manuela Munteanu

miercuri, 05 martie 2025

Se-arată primăvara sus, pe creste,
Pășind peste zăpezi și peste vânt.
Privesc lumina ei și mă avânt
Cu totul în mirabila poveste.
Privesc prin ochii ei și mă-nspăimânt...

Câți muguri are de plesnit pe ramuri
Și cât senin în zare să adie,
Cu cât suspin să-mi salte pe sub ie
Mirarea-n fața florilor la geamuri
Și-a păsărilor duse-n poezie?

În care ceruri să-mi înalțe trupul
Să-i iște vis din strune siderale,
În martie al ploii infernale,
Când în mansarde se oprește timpul
Să-și ticăie secundele agale,

Iar cei robiți de frumusețea firii,
Se-nlănțuie cu zbuciumul iubirii?


vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Primăvara
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.