Miraj de iarnă - A. E. Baconsky

Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.

În șarpele de fum ce suie lin,
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.

Cețuri târzii - flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Și parcă însăși noaptea, uneori,
Cu ochii tăi, de-aproape, mă privește.

O, ceas de taină - clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Și neaua cu sclipiri de nenufăr
Trecând prin mine, bântuie pădurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.

Adăugat de: el nino

vezi mai multe poezii de: A. E. Baconsky



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.