El nino - poeziile altor autori

Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topește în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.

I
Din câte se-ntâmplarã, nu pot sã uit nimic,
Chiar dacã ochiul palid al lunii mã îmbie;
Ca arborii din iarna cetoasă mă ridic

Fără-a fi fost, ziua s-a dus în golul dintre făpturi,
s-a dus în marea verde a stelelor- și-un anotimp mai palid coboară peste noi.
Lăsați nebunii să umble singuri căutând o lume mai albă pentru moartea lor.
Lăsați-i nepedepsiți și liberi.

Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parcă văd cum plecai pe nisip - strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.

Numai tăcând și gândindu-te singur la toate,
ajungi să-nțelegi că din tot ce-ai fi vrut prea puține rămân lângă tine,
numai văzând cum se-aprind și se sting noaptea
toate cărările tale greșite – numai lăsând

Mă uit la vânt și nu-l văd,
Mă uit îndelung și nu-l văd,
Văd doar arborii cum se clatină
Și frunzele cum aleargă prin iarbă.

Frunze metalice cad,
Oglinda apei e spartă-
Frunze metalice cad,
Le-nvăluie apa, le poartă.

Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n vizuini adânci, ascunse

Marea şi muntele vieţuiesc împreună
Şi iarna fuge de căminul lor.
Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,
Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,