Veşmântul - Zorica Laţcu

VEŞMÂNTUL


În drumul plin de sânge si noroi,
Ti-am auzit, Stapâne, pasii moi.

Ca raza coborâta din senin,
Pluteai usor, cu mladieri de crin.

În jurul Tau, multime de norod,
Te pângarea cu sânge si cu glod.

Si cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi si-asupra mea cu lutul greu.

Ci când norodul, Doamne, Te-a lasat,
Întreg vesmântul alb Ti-era patat.

As fi cazut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mâna mi-ai întins.

Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii vesmântul întinat,

Ca-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare pata câte-o stea.

Adăugată de către- Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Zorica Laţcu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.