Poezii despre Vise:

Chimie inversă

Privesc prin iluzia silicată a sticlei...
Frunzele, pistrui suspendate

Din marea de cuvinte calatoare
Ce-n juru-mi jubilau fara-ncetare,
Am prins in mreaja visurilor mele
Pe cele indreptate catre stele.

Castelul din vis

Intr-un repetat vis priveam boltile cu trandafiri,
Prin verde-tanarul desis paseam desculta-n amintiri.

cumva acolo sus se'ntamplă ceva fabulos
momentul acela de linişte de dinaintea creaţiei poate

- în mine încolţesc sacre icoane

cineva îmi spunea că păpădiile au prostul
obicei de a încărunţi din plictiseală

- ridică-te Lazăre tu eşti Dumnezeu şi biserică

cum stăm noi aliniaţi şi spânzuraţi de perfuzii în paturi de fier la perete
la etajul trei salonul unu salonul spânzuraţilor
salteaua-i subţire şi noi ne facem tot una cu fierul

Lui Nicu Constantinescu

Când vin nuanțe violete
În flacăra portocalie

câtă uimire este în aburul ce se ridică din câmpie
în dimineţile cu rouă eu cel venit din munte în bejenie
în genunchi bolborosind rugăciuni de taină

am visat cum câmpia se desface în două în noi
cum roua se frânge sub pleoapele aprinse
bolnav de frunză dudului timpul îi moare
iar tu respiri cu greu şi încet, încet în lanul cosit

Zâmbeau ferestrele la cel ce zăcea
În patul vechi şi ruginit,
Cel ce mesteca între dinţii ce-i lipseau
O bucată de tencuială galbenă...