Diogene - Victor Eftimiu

Acest atenian de faimă, din vechime,
Ce căuta un om cu felinarul
Disprețuia măririle și harul,
Și regilor vorbea de la-nălțime.

Lângă cetate își avea hambarul
Și casă și nevastă, slugărime…
Pe semeni judecându-i cu asprime
Puterilor își cunoștea hotarul.

Venise fără niciun dar pe lume
Dar jinduia un nume, un renume
Și-atuncea, iată zdrențele viclene.

Mânca vârtos bucate de tot soiul
Apoi pleca, rostogolind butoiul:
— Mă duc în târg să fac pe Diogene!

———————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei

Adăugat de: versuri sub flori de tei

vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.