Poezii despre Viaţă:

De ce împarţi tristeţe
în cuvinte de ocară,
când nu demult,
dragostea mea ţi-era febleţe,

În cazinoul ciudat de la minus şapte, se joacă ruleta morţii...
Crupier al sorţii,
invitat special al Inconştienţei,
Fatidicul dă tunul:

Când lucrurile dimprejur,
ajung să nu se mai lege între ele,
întâi înjur...
apoi,

Am învăţat să arătăm frumuseţea fluturilor
înfigându-le câte un bold în cap.
Am învăţat să împăiem amintirile
privindu-le apoi de la depărtare pentru că ţipătul lor e prea strident.

Stau la volan.
La intersecţia tristeţii cu oboseala,
un cerşetor îmi bate-n geam.
îi dau un ban, că şi-aşa n-am

În spatele oglinzii în care se reflectă oglinda
E umbra...
În palma de piatră, ce pluteşte pe apă,
Stă şi priveşte ochiul lui Ra.

Da, ne cuprinde-o tristeţe când vedem
că ce-a fost nu mai este !
Viaţa merge-nainte şi noi lângă ea, după ea....
Unii-ncercăm pas alert în cuvinte

De câte ori îţi vine-a spune
Cuvinte grele ce rănesc,
Gândeşte bine şi te pune
În pielea celui ce-l ochesc!

Început...
Trist, dureros şi temut
În trăiri, experienţe
Ce-ţi fac sufletul zdrenţe.

Prin lupa picăturilor ce atârnă
De sute de bobiţe mici de tei
Văd ziua clar că este o coroană
Pe capul vieţii pusă chiar de zei.