Poezii despre Viaţă:

E unu noaptea şi m-am trezit ca un nebun
Gândurile prin cap mi se repugn
E noaptea ce-mi divaghează trecutul
Şi nu ştiu dacă va mai fi un altul.

Tu,brav mesteacăn ce timpul te-a ucis
Te-a aruncat în braţele lui deşarte şi pe tine te-a supus
Ca pe o slovă de tipar străin te-a îngânat în ură şi minciună
Iar tu întotdeauna i-ai fost pe plac.

Hai, să facem terapie
Să scriem cât mai duios-
Să compunem poezie...
Este cineva... fricos?

Chip de înger în trup de demon aruncă flăcări de rupere asemănare
Trecut însângerat născut în speranţă moartă află precar lume vie
Albie de gândire abrupte înalţă în noaptea,steagul liniştii nori
Şi după asfinţit de dusă libeertate apune în umbre de triste gânduri.

Ceasul minţii mele stă întotdeauna treaz
Şi-şi aşteaptă oglindirea în mii de cioburi infernale
Cu seceră de plină necruţare ucide treptat în conştiinţă
Şi suflet de păgână fiinţă îmi arată neîncetat

Despre trecerea mea prin munti nu cred sa ramana vreo marturie -despre ce-a fost, dar mai ales despre ce-ar fi putut ea sa fie
si totusi o inscriptie s-ar cuveni, cu anno d o m i n i, in litere mici, pe-o tulpina de brad, sa ma aminteasca: a fost si el calator pe aici -
numai muntii stiu ce-a vorbit cu ei, ani in sir, lunga vreme, despre convorbirile lor au ramas cateva referiri in niste poeme -
a trecut si el pe aici, vorbind

pe când se despicau zorii
vocea metalică spărgea văzduhul
în puzderia de fulgi luminoși
stratul adâncului

mă privesc din exterior
aşa ca pe dinăuntru
ca într-o lume-oglindă concavă ah
de nu m-aş recunoaşte doamne

pe strada bucşinescu luminile se sting
locatarii au tras obloanele s-au ferecat
înapoia caselor numai
cenuşă caldă şi întuneric

trag cu o pușcă imaginară
în țeasta ciorilor spânzurate
de mantiile soldățeilor de plumb
atârnă furnicile nisipului