Poezii despre Viaţă:

Între alb și negru e atâta culoare,
E atâta speranță, e atâta candoare;
E atâta trăire, e atâta lumină,
Sunt atâtea nuanțe. e forță divină.

S-a pornit în suflet vântul peste frunzele durerii,
Eu, în pântecul odăii, m-am pitit de iarna grea
Și din strachina ciobită iau cu lingura tăcerii
Ciorba plină de tristeţe din singurătatea mea.

Ştiu că m-am născut
într-o zi oarecare,
Eu sunt EU,
nimeni

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat

Ghetuţele noi se-nvechesc aşteptând
Un Moş care uită mereu
Să-ţi împlinească dorinţa din gând…
Primeşti doar un suflet mai greu…

Drum

Prin câte vieţi ar trebui să trecem,
Să nu greşim din zece-n zece paşi?

Am ghete prăfuite de pulberea anilor,
Pe-alocuri mânjite de puroiul gândurilor…
De şuturile vieţii au fost treptat stâlcite,
Şi mi le-au scâlciat visele măsluite …

Vine-o milostivă vreme
Când durerile-s poeme,
Despletind, din vers în vers,
Jalea, crâncen univers

Am uitat
câte un strop de suflet
în toate oglinzile,
dar în niciuna

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru