Sufletul din mine plin e de păcate
Şi mereu colindă căi întunecate…
Însetat de viaţă, fără nici o pace,
El mereu pe voia diavolilor face;
Zilele trăindu-şi una câte una,
Tot mai rob îl are pizma şi minciuna,
Pe nedrept îşi face tot mai multă parte
De atâtea bunuri şi plăceri deşarte.
Ca albina-n goană veşnic după miere,
Sufletu-mi aleargă după tot ce piere:
Patimile toate ca o apă-l fură,
Şi-i trufaş, de moarte, şi e plin de ură…
Mă cutremur, Doamne, si mă-neacă plânsul,
Când mă văd ca pomul fără roade-ntrânsul,
Ale cărui ramuri de omizi sunt pline,
Cum e plin de rele sufletul din mine!…
Suflete nebune, oare ce vei face,
Când de trupul şubred mi-te vei desface:
Când la judecată, nu vei putea duce
Nici-o floare Celui răstignit pe cruce?…
Distribuie: