Psalmul păcurarilor - Vasile Copilu-Cheatră

Frate de colibă, feciori pădureți,
Ne-am hrănit cu mure şi-un blid de bureți,
Hai să-nchidem brișca, rugine-n ponoară,
N-ați văzut, pădurea, cum trage să moară?
Lângă Detunata am zărit o stea,
Ca o alduită zmeură mustea.
Sufletul de-acuma ni-l dăm la iernat,
Pentru noi viața aici s-a-ncuiat.
Vom vedea apoi care din noi știe
Să-şi mai cate rostul în vre-o păscălie.
Vânturile, norii, au spurcat seninul,
Ne-a rămas doar bâta, visul şi aminul.
Azi, pe la ojină, l-am văzut chiar eu,
Mi-a făcut cu, dalba, mână Dumnezeu.
Uite-l sus pe munte şi-a-nceput să ningă
Dintr-un blid cu noi poate-ar vrea să-ncingă.
E bătrân sireacu şi de grija noastră,
A albit colie geana lui albastră.
Pravila ne spune să iernăm în sat,
Padina, pădurea nu ne mai dă pat.
Mioarele noastre în fiece seară
Își rumegă visul cu fața spre țară
Mi se rupe inima că te las pădure,
Te-aș lua cu mine să nu mi te fure,
Dar voi ruga vântul, aspru, să te cruțe
Şi-oi da de pomană din caș la măicuțe.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră