Stirpe - Vasile Copilu-Cheatră

Inima mea își are rădăcinile sub Țebea,
Lângă moaștele tribunilor amirosind în plante,
De-acolo își trage stirpea şi bea
Cu nesaț, vlaga, pentru zilele acestea înalte.

Lângă tâmple mă frige svîcnind suflarea unui get
Şi-n sânge cântă flori de sarcofagii dăltuite-n piatră,
Simt cum la nunta strămoșilor mă îmbet
Şi toate năvălirile barbarilor mă latră.

E atâta zvocot în ea, încât zbârnâie ca o strună
Şi doinele tărăgănate de mila ei suspină,
Ca şi frunza fagului nu se ogoaie, nici nu se îmbună
Prefăcându-şi fiecare distih în lumină.

Inima mea e inima strămoșilor mei,
Crescută în plante, în arbori, pe buze de viroagă
Şi în ea, neostenit, inima lor de stei,
Pentru țara în care moaștele lor, necontenit, se roagă.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.