Sabinuței - Vasile Copilu-Cheatră

Florile de lilioară mor cele dintâi
Poate unde sunt cele mai sfioase,
Ca o stea care se stinge în abis,
A coborât besna peste pleoapele tale mătăsoase.

Anii tăi oarzini ca piersecile din livadă
Au fost brumați de hemoptizie,
Dar au crescut în prunii de la căpătâi
Şi înfloresc în fiecare primăvară timpurie.

An de an le dau binețe
Când mă reîntorc smerit la Albac
S-aprind un mugur de gând la căpătâiul tău adormit
Şi ca veșnicia să-ncremenesc, să tac.

Te plâng albăcenii c-ai rămas însingurată,
I-am văzut de-atâtea ori chiar eu
Dar ei nu văd că te străjuiește Arieșul
Care-ți mai păstrează mirosna trupului reavăn ca-n cugetul meu.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.