Popas în munţi - Vasile Copilu-Cheatră

Acia la Albac mă întorsei
Să-mi plec urechea la pământ
Şi-aud cum bate inima strămoșilor în stei
Şi cum mă-ndeamnă să le-o cânt.

Stau munții neclintiți, de cremene,
De-mi pare că amarul i-a-mpietrit
Şi nu-s în lume să le semene
Alți munți de lacrime stropiți.

Par fără grai, mogniți și supărați
Şi care dintre noi nu-i înțelege,
Când fură-atâtea veacuri desfrunziți, prădați,
Şi răstigniți fără de lege?

De-ți pleci urechea peste colții cruzi
Şi inima ți-o acordezi în rând cu toții,
Nu-i modru dragul meu să nu auzi,
De câte pătimiră-n veacuri moții.

Nu-i creangă care frunza-şi mișcă,
Nici prunc nu-i, de abia născut,
Au păcurar cântând din trișcă
Să nu ne povestească de trecut.

Aud plângând în padini Sabinuțele
Şi tulnicile dând de veste,
Că-s înecate-n sânge răzmeritele
Şi moții putrezesc în furci pe creste.

De câte i-a fost dat să-ndure ieri,
Obrazul Detunatei a plesnit,
Că fiecare stei ca nicăieri
Cu sânge de iobag a fost stropit.

Sunt munți în Țara Moților şi dacă
Sunt, e bine să luăm aminte,
Că nu sunt munți din piatră seacă
Ci-s munți, îs numai munți de oseminte.

În fiece copac e-un răstignit
Şi-n orice fir de iarbă a crescut
Un trup de iobăjiță pângărit
Şi-o mamă care-n chinuri l-a născut.

Acuma când m-întorc aici să scriu
Povestea celor ce-au murit pe roată
În fiecare vers, eu bine știu,
Că inima mi-aș dărui-o toată.

Nu mi-am cioplit condei de fier
Cum am făcut-o-n alte dăți,
Ci vouă munților acum vă cer
Cu pacea voastră să mă ajutați,

Să pot privi trecutul nostru azi
Așa cum fuse-n patruzeci şi opt
Şi cum privește soarele-n amiazi,
Cu dragoste, la holda de grâu copt.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.