Odaia mea - Vasile Copilu-Cheatră

Nopțile sufletului meu sunt grele
Cum ceru-n dricul verii fără stele,
Nu mai e nimeni pe nume să mă cheme,
Până și margaretele par pale crizanteme.

Pașii tăi îi aud prin inimă umblând,
Iar podul palmelor ți-l simt pe frunte blând,
Mi-s clipele ca buzele uscate
De-atâta jale câtă ninge din mușcate.

Unde-s degetele tale ce mângâiau ușoare,
Să plouă iarăși peste ele soare?
Povestea se încheie cu a fost odată,
De-atâtea bucurii mărunte luminată.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.