La iara - Vasile Copilu-Cheatră

De unde a izbutit Dumnezeu să adune
În aceste culori atâta minune?
Poate-a pus urechea pe inima ierenilor și le-a furat
Mătăniile încărcate de taine, la care nu s-a mai umblat.
Ori poate mai de mult, atunci
Când nu erau pe pământ fânețe și lunci,
I-o fi fost urât și lui acolo sus în cer
Și-a cobărât pe pământ, la Iara, în țundră de oier,
Aducând cu el cele mai frumoase comori,
Pe care le-a însuflețit în ape și flori
Și le-a risipit, ca un copil, din hotar în hotar,
Pe Dealul Cireșilor, La nuci, ori le-a lăsat în dar
Pestealmaș, La Furci, în Rogină sau Hodiniș,
Să culeagă pruncii, primăvara, lobodă și măcriș,
Sau poate că a comandat unor heruvimi
Numai flori de tămâie și lumini,
Altfel nu s-ar putea să fie la un loc
Atâta frumusețe, care arde mai dulce ca un foc.
Dar de ce mă-ntreb atâta, de unde să știu eu,
Ce ascunde el sub țundra largă ca un antereu?
E destul c-a fost darnic și prea bun cu noi;
Priviți numai atenți, când înflorește o dâlmă de trifoi,
Nu sunt culor acolo, în bilele plăpânde,
Să sature-o stupină cu-albinele flămânde?
N-a presărat cu iarbă Groapa Papii,
Să crească-n Șes știuleții de porumb cât napii?
Și-a mai vărsat dintr-o doniță de vopsele
Toate culorile pe Dealul surducanilor și Fântânele,
Încât, când privești peste hotar, strălucește
O ploaie de curcubee peste Iara și crește.
Se pare că-n fiecare arin, gorun sau fag,
S-ascunde un proverb, o parabolă, un mag
Și-atâta frumusețe sub chip de pasăre vie,
Încât toată Iara e un munte de lumini sau bob de veșnicie.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.