Întoarcerea cea mare - Vasile Copilu-Cheatră

Poetul este bolnav ca un pom fără floare
Şi sufere de par-c-ar fi bătut în cuie,
Aude a pământului chemare şi îl doare,
Cum din strămoși până în inima lui suie.

Poetul nu bolește de bube sau puroi,
Ci zace de inimă rea şi mai ales de dor,
De când a căzut blestemul peste noi
Şi mor copiii de dorul mamelor şi ele de al lor.

Se usucă pe picioare ca un pai
Şi plâng cărările, de mila lui, săracele,
Că-n țară-i ies nainte doar cu of și vai,
De-atâta supărare, vocile.

Pădurile şi-au prins şi ele la rever,
Curcubeu de doliu pentru cei lăsați,
Dincolo de hatul desenat sever,
Prin inimă de țară şi frați înstrăinați.

Din când în când poetul găsește alinare,
În vocile ce suie din vremi şi mai amare.
Condeiul, creangă înflorită, în degete-i tresare,
Şi cântă-atunci, poetul, întoarcerea cea mare.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.