De două mii de ani - Vasile Copilu-Cheatră

Facutu-ne-am rug din Sarmisegetuza,
Să nu ne mai afle dușmanii nici spuza...
Brazi aprinși şi drepți, din zare în zare,
Am ars şi ne-am stins în picioare,
Să se cutremure în zarea ei albastră,
Roma Cezarilor de furia noastră,
Și de cele din urmă-ale noastre chiote spulberate-n vânt,
Să se scoale-n picioare întregul pământ.
Plămădiți neînfricați din neînfrângere,
Inima, trupurile noastre, sortite-au fost să sângere,
Dar ca nimănui pe lume soarta ne-a deschis,
Ca sub un arc de triumf, cu fulgere scris,
Drumuri cum nici când n-am visat,
Pe care picior de rumân nu le-a mai călcat.
Peste întinsul dimineții lor căpătâi,
Pasul nostru să fie pasul cel dintâi,
Până la marginea rotundă a pământului,
Până unde ajung doar prigoriile gândului.
Unde-şi uită şi-şi culcă ostenelile zborului,
Doar privighetorile albe la Curțile Dorului,
Să ducem o ramură de măslin, ca să
Vadă toți ereții din lume ce odrăslim la noi acasă.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.