Bucură-te țară! - Vasile Copilu-Cheatră

Bucură-te țară, bucură-te țară.
C-a trecut peste tine și urgia asta amară.
Şi iată-te la capăt de drum,
Istovită ce-i drept dar cu sufletul bun,
Cu inima un izvor de tristeți
De atâtea moaște, după-atâtea vieți.
Ci bucură-te țară: azi e sărbătoare,
Şi Pacea te-ntâmpină cu pită și sare,
Poeții şi-au ascuțit uneltele lor,
Să-ți lecuiască rănile ce sângeră şi dor,
Să-ți coasă-n plete şi în ie
Toate livezile de bucurie,
Ce-au înflorit în pogoanele inimilor noastre,
Cum înfloresc mușcatele-n ferestre.
Bucură-te că de dimineața până seara
Nu ne slăvim decât Poporul, Voevozii drepți şi Tara!

Bucură-te țară şi nu mai suspina,
Praznicul de astăzi nu-l mai întina
Cu steaguri de doliu, cu lacrimi cernite,
Sus pe cer privește stelele ivite,
Nu-s mai multe oare, nu ard mai fierbinte,
Nu-s mai mulți luceferi ca mai înainte?
Sus pe cer veghează suflet de viteji,
Suflet de voievozi, de voievozi şi cneji,
Care pentru tine şi pământul tău,
S-au aprins pe ceruri lumânări de său.
Bucură-te țară că mai ai holtei.
Cu brațul de stei,
Bătrâni înțelepți
Şi la fapte drepți,
Cumpăniți la vorbă, ca într-un sobor :
Iată ce-s bătrânii din al meu popor!

Bucură-te țară, nu mai suspina,
Praznicul de-acuma nu-l mai întina,
Ci să cugetăm
Şi să ne uităm
În care țară-i un țăran mai zdravăn,
Cu suflet mai fierbinte, cu suflet mai reavăn,
Mai de omenie, vorbind omenește,
Dar şi-mpăratului pe care-l slujeşte?
În care țară-i un țăran mai dârz, mai tenace,
Ca-n plaiurile noastre ortace?
E drept că mănâncă prost, și decum se naște
Până la moarte gustă carnea doar la Crăciun şi Paște,
Dar uite-l așa, hrănit cu mămăligă şi praz
Are jar în sânge şi sori în obraz,
Când e vorba să lupte pentru țară,
Şi scoate, rumânul din pumni, foc şi pară.
Şi mai are rumânul o mare calitate:
Când se bate, se bate cât trei şi jumătate.
Pentru țară se face catâr, bou sau zmeu,
Se ia de piept chiar cu Dumnezeu.
în care țară-i un țăran mai stup de-nțelepciune,
Cu graiul de tămâie ca-n cărțile de rugăciune?
Cine mai vorbește în pilde pentru norod şi gloată?
Vie orice străin învățat să-l audă, socoată
Dacă am dreptate, dacă-l alint;
Eu sunt tot țăran ca şi ei, şi de aceea nu mint!

În tara țăranului meu, România,
Substantive ca bunătatea şi-omenia
Nu cresc în grădini cultivate, în palate,
Ci-n mii de colibe, din zeci de mii de sate.
Coborâți voi ortaci de peste hotare, învățați
Şi puneți degetul de vă-ncredințați
Că fiecare țăran luat din norod,
Este un jude, este un voevod,
Poate de aceea știe să moară
Atât de simplu pentru țară;
Şi cum nu s-ar bate şi cum n-ar muri,
Când pe plaiurile lui, acasă, aci,
De-atâta liniște, de-atâta odihnă
Şi Dumnezeu cu divanul lui își caută tihnă
Şi-şi petrece ceasurile de răgaz,
Sfătuind cu ei, să uite de năcaz.

Bucură-te țară de țărani,
Cu milioane de Solovăştri şi Ioani,
Că ei sunt aceia ce s-au răstignit,
Pentru că te-au iubit şi nu te-au mințit;
Ei sunt sarea pământului tău, gloata
Peste care au trecut urgia şi rugul şi roata,
Cu ei stă cerul, ziua şi noaptea, la sfat,
Cum nu stă şi cu nimeni n-a stat,
Că cine altul slujeşte ca ei
Şi cine știe mai limpede ce-i
Omenia, iubirea de frate, dreptatea
Şi setea cu care şi-au smuls libertatea?

Bucură-te țară roditoare,
În care fiecare zi de robot, e sărbătoare,
Pentru că pământul tău darnic
Face din orice zi caznă un praznic;

De aceea te râvnesc toți,
Şi prinți și împărați şi hoți
Şi din mustul bunătății tale ar vrea să s-adape
Toți pismaşii de peste țări şi ape.

Bucură-te țara mea
Că de nu te-ar râvni nimenea
N-ai mai fi ceea ce ești,
Prilej de legendă şi povești,
Știubei de suflet, altar şi denie,
Biblie pentru alte țări
De peste oceane şi mări,
Cronică de fapte şi victorii,
Pentru toate suratele lipsite de glorii,
Slovă de foc, cuvânt de evanghelie
Pentru cei fără de-omenie.

Ca țara aceasta cu mușcate-n ferești,
Nu mai are nimeni atâtea povești
Şi-atâtea moaște câștigate
În lupta pentru pită şi pentru libertate.
Ca-n tara aceasta nu mai sunt morminte
Şi-atâtea dureroase oseminte;
Atâtea trupuri crescute-n plante, nu cred altă țară să aibă,
Feriți-vă, când treceți, că-n fiecare fir de iarbă
S-ar putea să trăiască
O rudă, un prieten sau față domnească.

Ni-i mâna ostenită uneori
Şi fruntea ciorchine de sudori;
Sufletul se zbate câte-odată
Să-şi caute altă olată,
Dar când încet, încet, ne cuprinde
Setea de altă merinde,
Când ni se pare viața de prisos,
Când a intrat cuțitul până-n os
Şi ultima speranță ne întoarce spatele,
Deschidem Cartea să-i sorbim laptele;
Cartea țării-n care-s rânduite
Toate casnele trăite,
Toate jugurile,
Toate rugurile
Şi toate răzmeritele țăranilor mei,
Atunci ni se strâng pumnii ca doi bicaşei,
Renaștem din nou şi vrem să trăim,
C-avem pentru cine de-acum să murim!

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.