Balada graiului - Vasile Copilu-Cheatră

Pe un motiv de Cotruș

Nu e grai pe lume nu-i
Ca graiul românului;
Când ajunge să se prindă
În doină şi în colindă
Celui ce îi face tindă.
Când în pârgă încă dam
Zorile strigau-le-am
Şi-odată cu zorile
Munții şi izvoarele
Şi tot ce era aproape
Între munți și între ape.

Cu mâinile amândouă
Ne-am spălat cu-ntâia rouă
Să ne fie graiul grai
Ca pe un picior de plai.
Drumărind şi drumărind
Duși de pași şi duși de jind,
Pe unde umblat-am craina
Să-i smulgem graiului taina
Munți şi ape iscodind
Vanturile întrebând
Peste-nvolburarea grea
Îmi răspundeau vinerea
Marția și cu mercurea,
Carpații şi Dunărea
Carpații și Dunărea.

*

Peste-ntinsul gol şi crud
Ca din alte lumi aud,
Clopotele bătând în dungă,
Dangăte ce se alungă
Peste vremea rea şi lungă
Năvălește înapoi
Viu trecutul către noi.

Greu de sori cu mers fierbinte,
Dunări iuți cu ape sfinte,
Căprioara Domnului
Lângă cerbii visului
Şi vulturii gândului,
Bourii trecutului
Din străfundul timpului
Peste sufletul oricui
Sună ca-ale nimănui,
Sună clopotele lui
Sună fluerele lui.

*

Fără tine graiule
Cine toate ştie-le;
Fără tine pe aci
Nimeni n-ar putea ghici
Nimeni pe pământ n-ar ști
Şi la lume povesti,
Că aici ne-am zămislit
Şi cu tine ne-am trezit;
Că mai tari ca orice arme
E trecutul ce-n grai doarme.
N-ar mai fi povești şi șoapte,
De-am perit ori nu în noapte
Și nici vis
Cu sânge scris
Sub peceți de cărți închis
Şi nici doină şi nici vers
Pe-unde urma ni s-a șters
După-atâta mers şi mers.

*

Câți n-au vrut fără de duh
Să-l doboare din văzduh
Ca pe-o pasere măiastră
Taină în inima noastră;
În restriști ne-a adunat
Ca un glas de împărat,
Ne-a fost chiot şi lui, lui
Goarna năzdrăvana-a lui
Ne-a venit din cer ca mana
Ferindu-ne de Satana.

Graiule Măria-Ta
Lângă tine-oi adăsta
Până-n veacul veacului
Ca la Curtea Dorului.
Scris mi-a fost să fiu al tău
Și la bine la rău,
Pe granița sângelui
Pe granița gândului
De unde scăpare nu-i
De unde scăpare nu-i.

*

Glas aș vrea să am ceresc
Să m-auzi când îți grăiesc,
Şi profetic văz să văd
Cum învingi orice prăpăd
Şi să simt, nu-mi pară rău,
Că sunt trup din trupul tău,
Din acest pământ, pe care
Numai cântecul nu moare
Sub flamura-ți, Craiule,
Grai carpatic, graiule!

*

De la cine l-am deprins,
De la care mag sau ins?
De la flori de rouă ude,
De la mama sau de unde?
Că-i atâta de frumos,
Când ceresc, când mătăsos,
Când e flacără şi pară,
Curcubeu e peste țară
Şi în tainițele lui
S-ascund munții visului
Şi merindea mea de cer
Tot lui trebuie s-o cer.

*

Ca să te cânt graiule.
În poeme, Craiule,
Mi-am spălat gura cu rouă
Şi mâinile amândouă,
În Dunărea doinelor
În laptele oilor
Şi-am pus aură şi dor
În cuvinte ce mă dor;
În cuvinte care cântă
Să ne pregătim de nuntă.

*

Graiule, aş vrea să-ți pui
Stemă floare gândului,
Străinii să te cuprindă
În doină şi în colindă,
Să guste şi ei mai bine
Mustul care fierbe-n tine,
Cu nectarul tău aparte,
Peste viață, peste moarte,
Cu tot harul care-l ai,
Şi fără sfială-l dai
Cui îl cere, cui îl vrea
La rever să-l prindă stea,
Păsul să-l mărturisească,
Visul să şi-l pritocească.

*

Mor în lume oameni buni,
De sâmbătă până luni,
Mor şi oameni învățați
Cu stea-n frunte înstelați
Și mai mor râuri şi ape,
Mai departe, mai aproape,
Mor şi brazii în picioare,
Numai cântecul nu moare
În țară la noi sub soare.

*

Pajură ne ești Graiule,
Graiule, tu Craiule,
Când in vers te potrivesc
Plată greu eu îți plătesc,
Că de-ar fi în aur plata
Ti l-aș vărsa cu găleata,
Nu m-aș uita cât îmi ceri,
Nici la ziua cea de ieri,
Nici la azi şi nici la mâine,
Nici la trudă, nici la pâine,
Dar când vreau să te frământ,
De viu mă bagi în pământ
Că-mi ceri inima, drept plată,
În tine pe veci să bată.

*

Graiule, Măria Ta,
Mă-ntreb oare cum ți-ar sta
Fără straie românești
Fără zmeul din povești?
Fără sori străvechi şi noi,
În pădurile din noi
Pe unde am tot umblat,
Pământul în lung și lat
În lupte fără sfârșit
Şi de pismaşi hărțuit,
Când cu ghioaga am izbit?
Nu-mi da Graiule răspuns,
Că răspunsul nu-i ascuns,
Ești acasă doar aici
De la mari, până la mici,
În toți care te grăiesc
Pe pământul românesc.

*

Graiul meu, tu n-ai hotar,
Când vrei să ne faci un dar,
Cu vrăjite chei de dor
Descui casa tuturor
Şi inima ne-o descui
Cu cheile cântului
Şi ne faci să te zidim
În vetre şi în chilim.

*

Lui, lui şi iarăși lui
Căprioara dorului
În prescura graiului,
E cântecul neamului,
Grâu din griul Graiului
Nu-i pe lume, nu-i şi nu-i,
Mireasa pământului
Ca-n silabelele lui,
Ca-n chemarea cucului
Răsunetul codrului,
Pe volbura vântului,
Daruri ale orișicui
Sunt darurile, Graiului.

*

Trece cântecul se suie
Din izvoare-n silhe șuie,
Să se culce-n cetine
Ușor să se legine,
Ba să gudură în fagi
Şi din ochii celor dragi
Se-ncarcă de frumusețe
Să ne poată da binețe
Şi să zică vers frumos
Din trișcă de lemn şi os,
Şi din tulnic, şi din bucium,
Şi de bine, şi de zbucium,
Graiul care n-are stare
Nu-şi găsește alinare,
Doar la noi când îi cântăm
Şi în inimă-l culcăm.

*

Glas as vrea să am ceresc
Să m-auzi când îți grăiesc;
Şi profetic văz, să văd,
Cum ne sui peste prăpăd
Şi mă simt la bine-ori rău,
Că sunt duh din duhul tău,
Că mai tari ca orice arme
E trecutul ce-n noi doarme,
Cu strămoși crescuți în brazi,
Lângă noi veghind şi azi,
Cu tribuni suiți în plante
Şi în stelele înalte
Ca de-acolo, Graiule
Să-ți vegheze straiele,
Nimeni să nu ți le spurce,
Pin-la tine să nu urce,
Să rămâi mereu curat,
Ca cei ce te-au adăpat.

*

Sus din munții visului
În care știi să ne sui,
Să privim senini în soare
Smeriți ca niște fecioare,
Viitorul țării noi,
Care clocotește-n noi.
Gem de sori cu mers fierbinte,
Crișuri iuți cu ape sfinte,
Până-ajung ca să ne prindă
În a gândului grea tindă,
În acest pământ pe care,
Nici un cântec nu mai moare;
Ci trăiește şi tot crește
Şi în noi mereu rodește,
În cântec se rotunjește,
Nici un verb nu-i ruginește,
Că ți-e dat mereu cu spor,
Să rămâi nemuritor.

*

Graiule, când îți grăiesc
Simt cum iară înfloresc
Şi cum sunt iară în stare
Să sar ca arcu-n picioare,
În cuvânt să-ncui, pe veci,
Patru săbii în trei teci,
Vorbe străvechi şi domoale
De glume şi de zicale,
Credincios să ne rămâi,
Ca din ziua cea dintâi,
Că prin tine am răbdat,
Năpaste ce ne-au grăpat,
Ca pe țarini în trecut
Când peste noi au trecut.
Tot prin tine am răzbit
În luceferi de-am suit.

*

Câte Ane n-am zidit
Toți cei care te-am iubit
Şi la temelii ți-am pus
Inimi cu embleme-n sus.
Graiule, stema să-ți steie
Peste țară-n curcubeie.

*

Lăudat ne fie Graiul
Că ni-e pâinea şi mălaiul;
Vin cocorii gândului,
Vin cu cerbii visului,
Prinși la ruda carului
Bourii trecutului
Şi în minte mi te-aduc
Din adânc, de nu apuc,
Rostul să ți-l rostuiesc
Gândul să mi-l limpezesc,
Dar atâta știu c-a fost,
Ca un vers spus pe de rost,
Vremea când numa-n pădure
Te-ascundeam, să nu te fure,
C-au fost hoți destui în lume,
Graiul ni-l cereau anume
Să ni-l dăm
Pentr-un titlu de noblețe
Şi un blid de corobețe.
Mulți, Graiule, te-au vândut,
Cit pe bani, cât împrumut,
De tine s-au lepădat,
Pentr-un spurc de împărat,
Poporul nu i-a răbdat
Cu blestem i-au blestemat.
Cei mai mulți te-am apărat,
Chiar viața mulți și-au dat.
Nu te-am apărat cu arme
Cu trecutul ce-n noi doarme,
Rădăcinile de-oțel
Şi mormintele din el.

*

Eu sunt trup din trupul tău
Şi la bine şi la rău,
Lângă tine-s strajă trează
Tu-mi ieşti cină şi amiază,
Aerul când îl respir,
Tot din tine mă inspir,
Nici o poftă din vecini,
Nu-i în stare, prin străini,
De tine să mă despartă,
Lumea cu mine s-o-mpartă,
Că sunt trup, din trupul tău,
Şi la bine, şi la rău.
Măguri sunt cuvintele,
Munți de moaște doinele.
Astăzi când sui în poem,
Aș vrea să-ți înapoiem,
Ce ne-ai dăruit cu carul,
Dar n-avem pe semne harul,
Ne-a rămas un pic de soare
Să ți-l aștern la picioare.

*

De când sunt atâta știu,
Că-n viață asta vrui,
Să fiu robul cântului
Şi ostașul graiului
Pe granița sângelui,
Viața pentru el s-o dau,
Bucurie cui nu au.

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră