Atac la Rahova - Vasile Copilu-Cheatră

După un desen de epocă

Stăm îngropați în tranșee ca nişte căței de usturoi,
Schijele şi gloanțele trec ca un roi de muște peste noi,
De o săptămână turcul ne ține sub foc
Şi-mi pare c-am prins rădăcini de când stăm pe loc.
Dar uite că s-a dat semnalul, o rachetă roșie ca focul.
Curând vom porni la atac, orbește, cum ne-o fi norocul.
Ne avântăm peste o holdă prefăcută-n scrum,
Cu sacul de merinde plin de cartușe, iar în nări de fum.
Am ajuns lângă Ogost, un râu adânc şi iute, unde-a fost o vatră
Dintre arini, puștile otomane, înverșunat ne latră.
Intrăm în râu ținând deasupra capului, să nu se ude, praful de puşcă,
Auzim cum meliță arbaletele şi de ciudă mușcă.
Escaladăm o râpă, pământul se cutremură, se zguduie,
Pismaşul se retrage, îl auzim cum suduie.
Un dorobanț a căzut într-un genunche, stângaci,
Eu strâng arma și mai vârtos pe trăgaci.
În iureșul acesta turbat cine mai ține socoteală cum să te porți,
Cine mai știe dacă trăim sau dacă suntem morți?
Pe unii numai instinctul ne mai leagă de viață,
De câtă vreme ne-au înflorit rănile trandafiri pe față?

Țăranii vecini, de peste Dunăre, luptă cot la cot cu armata,
Într-o mână cu arma într-alta cu lopata
Un obuz a explodat lângă niște girezi aprinzând paiele,
Dușmanii se coc în pântecele lor şi plesnesc ca păstaiele.
Tunurile bubuie, obuzele crapă,
Cineva imploră o lingură de apă.
Mai avem de suit un dâmb,
Privesc turnul unei moschei şi mi se pare strâmb,
Dar n-am timp de halucinații,
Trebuie să-mi urmez înverșunat fârtații.
Uităm că după crenel ne așteaptă o secere,
Că şi de vom cădea ca snopii, e singura noastre trecere,
Prin care vom sparge zidul şi vom împresura dușmanii.
Aud un singur ura! ce-l strigă Curcanii
Şi din șanțuri ies cu mâinile ridicate,
Trupuri vânzolite cu pulpe sfârtecate.
Pe flancul stâng mai luptă o ceată de olteni,
Baionetele întră în pântece ca țapinele-n bușteni.
O clipă, două, trei, văzduhul mai tremură
Şi-ncet, încet liniștea lângă noi se gudură,
În urma noastră au rămas,
O sută, o mie de trupuri fără glas?
Cine se mai întreabă când turcii din redută,
Îl blestemă pe Allah că Rahova-i pierdută?
Noi am înfipt pe-o turlă stindardul tricolor,
Cântăm de bucurie c-am mai înfrânt un dor
Şi inima se zbate în piept ca ciocârlia,
Când strigă dorobanții: „Trăiască România!”

Adăugat de: Christian1951

vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.