Poezii despre Vara:

Ce tristețe pe Ovidius,
exilat între barbari,
pe malul apei căreia ai lui
îi dăduseră numele

Ploaia a uns cu degete moi
spinarea colinei
și iarba s-a arcuit tăcut,
cuprinsă de tresărirea primei atingeri.

Se zbate-n cer un soare greu,
Cu ochii stinși ca de povară,
De s-a ascuns și Dumnezeu
De tot ce fierbe-n astă vară.

În pârg e lanul auriu de grâu,
Un vânt pribeag l- a transformat în râu
Și valuri unduind pe grele spice
Pocnesc a copt semințele alice.

Păsări bat în geam
cu aripi de lumină -
ora de vară

Aromă fină-
malul mării cu nisip
de aur regesc

E de mirare cum poate zbura
puful tremurător și delicat
al păpădiei
la prima adiere sălbatică.

Artă a zării -
amurg plin de sori fragili
în miez de vară

Sfârșește lin, la fel de însorită,
Ca-ntr-un festin al morții cu nectar,
Cu melancolic zbor din calendar,
Printr-o tristețe dulce și-nflorită.

Trec orele cu-aripi incandescente,
Le arde vântul înroșit de soare,
Spinarea orizontului tresare
Sub droaia de sclipiri fosforescente.