De-atâta vreme... - Traian Dorz

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre Rai..
Dar tot n-asculţi nici plânsul nici cântarea
Şi nu-ţi întorci nici gândul nici cărarea..
- O, până când, o, până când mai stai?

Văzut-ai şi tu lucruri mari şi care
Pe alţii, i-au întors din calea rea,
Dar tu mereu, rămâi în nepăsare..
În cea mai grea şi cea mai tristă stare..
- O, până când.. o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe
Că iadu-ţi stă mereu la căpătâi..
Şi totuşi, tu rămâi pe căi deşarte
Rămâi şi-aştepţi aşa, să pleci în moarte...
- O, până când.. o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâţia ani, şi astăzi, Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă..
- O, până când, nehotărât, mereu?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai...
O, smulge-te din neagra morţii, ceaţă,
Şi rupe-ţi valul firii de pe faţă..
- O, până când.. O, până când mai stai?

Curând solia mortii-o să te cheme
Răsplata veşnică şi grea să-ţi iei..
E vremea hotărârilor supreme
Acum e-a mântuirii tale, vreme.
- O, până când.. O, până când mai vrei?

Adăugat de: danab

vezi mai multe poezii de: Traian Dorz