Când vioarele tăcură - Ștefan Petică

Când Vioarele tăcură


Vioarele tăcură. O, notă cea din urmă
Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite,
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-aşteaptă semne, şi strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Ștefan Petică



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.