Sorina - creaţii proprii

Înserarea

Dincolo de gândul nostru, cerul pare-a fi o floare
cu petale-n strălucire care parcă-ar vrea să zboare,

Taina serii

Pământul se scufundă în negura slăvită
de stele și de lună. Ce liniște și pace

Câte minuni

Îmi las sufletul la soare,
vântul să mi-l judece,

Dans cu lună

Dacă am trecut vreodată
prin noaptea magică albastră

Ca frunza verde de ușoară

Îmi plac rochia de seară,
pașii mici ai balerinei

E târziu

Lună, lună, casă veche,
ce puțin îmi stai de veghe

Pierdut-am luna

În timp ce stele număram, pierdut-am luna.
Fiecare stea-mi părea că-n palma-ntinsă-mi răsărea, găsindu-mi fericirea și, fericită cum eram, prin degete curgând simțeam lumini fluorescentine dar, cine este-n mine, cine, în tulburare mă-ntrebam. Filozofam cu ochii minții, că stele albe-n bolta nopții sunt îngeri străjuind văzduhul și mă pierdeam, visând.

Cărări netezite

Potecile iernii pe dealuri mişcând,
şerpuiri argintii pe genele ninse,

Fantastice poteci!

În suflet, în adânc, sunt doar o visătoare.
Privirea de sub pleoape doar pe visări îmi șade.

Țurțuri albi răsar din gheață

Într-o peșteră din munți, țurțurii atârnă-n noapte,
încărcați de lungi expresii ale clipelor ce curg.