Ne spargem,
Iubire,
in cioburi tăioase de Amintiri,
pe care calcă Pașii Viitorului,
însângerat al Apusurilor,
însingurate și amare,
rătăcite pentru totdeauna,
prin venele Cimitirelor noastre de Cuvinte,
ce aleg Tăcerea de gheață,
a mormintelor de Zâmbete descompuse,
în trupuri de înțelesuri,
Moarte,
pe care Zilele fără de adăpost,
le conduc pe ultimul drum,
al Speranțelor,
ce nu se vor mai reîntoarce,
Niciodată,
să transpire,
prin ridurile tot mai adânci,
ale unui Sărut,
îngenuncheat zadarnic,
la porțile ruginite și ferecate,
ale Timpului,
ce nu se vor mai deschide nicicând,
uitând pentru totdeauna,
că a fost undeva-cândva,
Timpul nostru.
Distribuie: