Câtă pace să fi avut Dumnezeu în sufletul Său,
încât şi-a dorit o creaţie,
cu atâtea răzbunări, păcate şi patimi?
Cât de mult trebuia să se fi plictisit,
dacă toate bisericile zilelor,
trebuiau ridicate cu suferinţă, deziluzii şi sânge?
Ce durere Să-L fi mânat,
de a ne da în cele din urmă,
până şi râsul isteric de noi înşine,
atunci când privim la Păcatul Originar,
cum se ascunde în tiparele genelor noastre?
Distribuie: