Magazinul de pompe funebre - Sorin Cerin

Lumea este,
un magazin de pompe funebre,
ale Iubirii,
de unde clienţii se aprovizionează din plin,
cu panglici triste de culori cernite,
pe care sunt scrise texte de dragoste,
adresate celor părăsiţi,
din care nu lipseşte eternul: ”În memoria…”,
cutărui sau cutărui sentiment,
aşezat la coroana încornorată,
de alte şi alte panglici,
strânse de-a lungul vieţii,
spre a fi duse cu dricul clipelor,
spre cimitirul patimilor,
fără de care Existenţa,
ar fi mult mai săracă.

Ciocli gândurilor scormonesc,
prin mormintele amintirilor,
săpând adânc în ţărâna,
din care ne-a plămădit Dumnezeu,
sperând că poate vor găsi odată şi odată,
motivul pentru care,
nu putem învăţa niciodată,
să murim aşa cum scrie,
în Bibliile lor de ciocli,
unde moartea este o viaţă,
ce merită înfrumuseţată cu sicrie de speranţe,
cât mai noi şi mai scumpe,
aşezate în catedralele luxoase,
ale nebuniei de a fi om.

Adăugat de: Sunshine

vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.