Pași de pustiu,
lipiți de ferestrele mereu închise,
ale Dorințelor,
se adâncesc,
în țărâna întrupării Cuvântului,
prin care am cunoscut Iubirea,
pe care am legat-o de fruntea,
Inimii de Jar,
a Eternității Clipei noastre,
crezând că pentru totdeauna,
atunci când încă credeam,
că nu se va pierde niciodată,
strălucirea stelei,
Viselor noastre,
ce au căzut atât de dureros,
pe bolta rece și întunecată,
a Uitării.
Distribuie: