Poezii despre Singurătate:

cu ce-am putea să stingem focul
ce ne arde-n trup
uscate buze sărutul iar s-adape
şi mâna ta în mâna mea un legământ -

m-am trezit dintr-un somn fără vise
şi am văzut primele lacrimi pe chipul unei femei
m-am mirat de cerul albastru
şi bulgării de zăpadă care acopereau

se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă

Cu pas becher, din lupanar,
Cu lungi vâltori în buzunar,
Orice bărbat mai mizantrop
Spre casă-și face, la galop,

îmi îndrept privirea spre marea de jad
să mai simt o briză dincotro vine
parc-aș fi îngropat între ceruri și iad
și oceanul îl trag peste mine

uneori noaptea
când merg pe stradă
mă întâlnesc cu mine însumi
îl întreb dacă are un foc

Ce îmi aduce valul mării?
Sărutul rece-al depărtării…
În spuma albă de mătase
Cerul albastru timpul coase

eu sunt un tren prin gara mondială

și-mi caut doar locomotive traficante

te-am căutat să-ţi spun
că a înflorit magnolia
şi florile ei parcă sunt ninse
de o iarnă târzie

Vei știi
Atunci,
când ceasul
din turnul castelului,