Poezii despre Singurătate:

au plecat rândunelele...
ce dor în depărtări le cheamă?
ce spaimă le alungă?
să fie-acolo cineva la fel de trist

de-atâta toamnă
frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeţi ascunse

frunză arămie
alungată de vânt
ţi-e strigătul foşnet
când din zborul în vrie

un expeditor
de suflet în cuvinte sunt
către tine
destinatarul de oriunde

ŞI TE-AM PIERDUT...

de Marian Florentin Ursu

e frig la mine în odaie
și-n sobă focul n-a mai ars de mult
pe trupul meu
călduri se scurg șiroaie

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori

nici măcar tu – fata morgana
nu te mai arăţi...
te-aş fi zidit în castelul meu de nisip
visul să nu mi se mai năruie

se-adună anii împovăraţi de zări
pe frunzele-arămii
lumina cade cenuşie
din cerul răscolit de nori

amintirea ta
o umbră în gând
pe care nu pot s-o ating
nici să-i vorbesc