Samoila - creaţii proprii

Neprihǎnitǎ doamnǎ rece
Sub vǎluri albe de mǎtase
Pe lȃngǎ tine vremea trece
Şi-o sǎ ajungi piele şi oase.

Pǎşea semeţ pe o cǎrare
O minte plinǎ de pǎcate,
Dar cu idei alambicate
Orȃnduite ȋn sertare

Vara, vremea nu apucǎ
Sǎ devinǎ mai stabilǎ
Norii vin şi stau pe ducǎ
Neavȃnd de plante milǎ.

Douǎ vise curioase
Umblau creanga-n capul meu
Profitȃnd de aghioase
Pe care le trǎgeam eu.

Unde sunt oamenii mari
Cu credinţǎ şi onor
Ce-i ce dau o cȃrmǎ cari
Sǎ ȋnalţe un popor?

Pǎmântul reavǎn fremǎta
Nimic nu se-auzea în jur
Ţineam dârlogii, şi-aer pur
Fiinţa toatǎ-mi inunda.

Iatǎ, vine luna mai
Şi afarǎ ninge,
Sania-i trasǎ de cai
Şi mi-e dor de minge.

Dacǎ ai o minte strǎlucitǎ
Crezi cǎ vei avea numai succese?
Domnule, ai mintea aburitǎ
Şi avântul jalnic de mirese.

Oameni bǎtrâni, în mânǎ cu pungi,
De-atâta trudǎ, ies la poartǎ
Şi se îmbatǎ cu taifasuri lungi
Despre ei, despre noi şi soartǎ.

Când privesc televizorul permanent
Aş vrea sǎ înţeleg gestul politic
Al celui trimis de mine-n parlament,
Şef pe suflete cu iz mioritic.