Să nu uităm asfinţitul

Autor:flavius


Adăugat de: flavius

miercuri, 18 martie 2015

Să ne îmbrăţişem în pragul nopţii,
să nu uităm asfinţitul,
imagine afişată-n memorie.
Ochii păstrează şi ei pe retină
frumosul pe care-l absorb şi-l cultivă
în fiecare poem ce-l voi scrie.

Tu te supui aceloraşi uşi ce trebuie deschise
pe fiecare hol dintr-un spital
crezând că acolo este ultima salvare
din pânza de paianjen în care te-ai încurcat
aruncat în aer de propriile greşeli.

În piele nu se vede durerea coaptă-n interior,
nimeni nu priveşte pe geam afară din suflet,
trupul şi el se schimbă cu anii
se-mbracă-n aura îngroşată de prejudecăţi
ce induc teama de moarte.


vezi mai multe poezii de: flavius


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Am să răspund Adina, cerându-mi scuze că la comentariile prezentei poezii trebuie să dau explicaţii unui cititor şi nu autorului care mă poate întreba sau poate cere explicaţii. Observaţiile ce le fac la fiecare poezie citită au un caracter obiectiv prin filtrul observaţiei subiective specifice observatorului critic.
Pentru a ajunge la concluzia finală mă fac nevoit să confirm că aripa esteticii se numeşte frumos. Frumosul trăieşte prin perfecţiunea fenomenului. Mergând mai departe, fenomenul face legătura între lumea obiectivă si cea subiectivă condiţionată de plăcerea fără interes, ceea ce se traduce-mai departe - prin percepţia senzitivă, senzorială a fenomenului obserat înainte (apriori) de percepţia raţională. Cu alte cuvinte ce simţi înainte de folosirea funcţiilor senzoriale. Folosirea sau intervenţia funcţiilor senzoriale depărtează frumosul psihofizic care gestionează concepţia afectivă, intelectuală, pragmatică şi inductivă în construcţia şi consolidarea frumosului în sine.
Tocmai această simţirea a fenomenului înainte de percepţia lui prin senzorii logicii, deci înainte de raţiune, mă determină să acord calificativul deocamdată DA. Am mai dat un exemplu zilele trecute unui aspirant la nobila artă de poet că rima nu este necesară în fiecare poezie.

Exemplu:... “Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
Şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
Nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
De teamă să nu-mi striveşti sărutul?”

Ultima strofă emană frumosul la fiecare cuvânt:

1) În piele nu se vede durerea coaptă-n interior, ---- superb... NU am ce să comentez.
2) nimeni nu priveşte pe geam afară din suflet,... Superb ---NU am ce să comentez.
3) trupul şi el se schimbă cu anii... ADEVĂR ABSOLUT... nu am ce să comentez.
4) se-mbracă-n aura îngroşată de prejudecăţi... ce induc teama de moarte... SUPERB... nu am ce să comentez.

În penultima strofă este o intuire apriori a fenomenului ‘’ sfârşit’’ şi dau exemplu versurile:

Tu te supui aceloraşi uşi ce trebuie deschise
Pe fiecare hol dintr-un spital
Crezând că acolo este ultima salvare.

Se adevereşte ceea ce v-am zis: estetica are aripa frumosului în faza de dinainte de percepţia logică... adică percepţia pură.
Eu văd în această poezie un ocean ce vuieşte prin sufletul îngroşat de prejudecăţi în faţa sfârşitului.
Sunt trei elemente care definesc estetica versului – fără rimă – din această poezie, şi anume:
1) Existenta senzorială primară- naşterea esteticului;
2) Existenta raţională – consolidarea esteticului;
3) Existent prin credinţă – certitudinea primelor două etape ale esteticului ce se naşte.
Mie îmi place mult şi dau Deocamdată DA!
Cer scuze de la autor pentru explicaţiile date pe câmpul lui de luptă.
Cred că ‘’ m-am justificat’’.
Mai dau un exemplu:
Un coleg al meu la facultate a vrut să pice un student printr-o glumă. I-a zis studentului neştiutor să spună o notă de trecere care începe cu P...; Studentul a zis PINCI... Colegul a râs şi l-a trecut, pentru efectul senzorial al esteticului, adică frumosul creat prin răspuns. Dacă intervenea existenta raţională... NU l-ar fi trecut niciodată... că NU MERITA!
Scuze pentru eventualele greşeli... timpul este duşmanul omului ocupat şi trebuie să mai citesc şi pe cei care mă aşteaptă sau nu...
Aprecierea mea sinceră.
Am să postez răspunsul şi la contul meu.
FELICIT AUTORUL SI CRED ÎN EL.

CRITICUL BLIND
miercuri, 18 martie 2015



Am uitat,scuze : Bine ai venit pe site!
Adina Speranta
miercuri, 18 martie 2015



:) Acum m-am convins. :) ...Felicitari ! (stiu eu de ce zic asta ) :)

Adina Speranta
miercuri, 18 martie 2015



Adina, după ce o să citeşti mai multe o să înţelegi totul. Exprimarea, pe piele, nu e poetică se întâlneşte pe-pi.Într-o poezie cuvintele nu se citesc cuvânt după cuvânt, a se supune înseamnă a sta la cozi şi aştepta pe la fiecare uşă, mai ales într-un spital!
flavius (autor)
miercuri, 18 martie 2015



Nu am sa comentez prea mult , doresc doar din partea criticul sa imi arate unde este rima in aceasta poezie.Nu ca am eu ceva cu asta, dar mi s-a parut a fi un inversunat sustinator al existentei rimei in poezie. Legat de poezie ...nu am inteles cum se poate sa se supuna cineva unor usi de spital , repet , am prins ideea , doar ''a te supune'' nu inteleg.Apoi , poate e mai corecta exprimarea ''pe piele nu se vede durerea coapta-n interior" ...daca ar fi ''in piele'' deja ne aflam la locul unde dureera exista , caci suntem deja in ''interior''. Admiratia mea este indreptata catre gandirea complexa a autorului , poezia in sine...e rece, am intalnit poezii in vers alb care , desi tema era ca si aici , sumbra ...ele aveau ceva deosebit , te simteai imbratisat de scriere. (Larisa Balan) Aici nu simt asa ceva, parca e mai mult o provocare a mintii .
Adina Speranta
miercuri, 18 martie 2015



Deocamdată: DA!
CRITICUL BLIND
miercuri, 18 martie 2015



Frumos! Felicitarile mele
sorin
miercuri, 18 martie 2015



citesc cu mare placere poeziile tale, si simt inca o data cum poezia apropie oamenii...
mirela
miercuri, 18 martie 2015



Minunate versuri !
petrica_c
miercuri, 18 martie 2015