Rugă mută

vezi mai multe poezii de: andreionthepoetry

Distribuie pe:

• Facebook
• Twitter

Gerra, Mirela, Dana, am sa-mi spun si eu parerea, din nou, cititnd si ceea ce s-a mai scris: DUMNEZEU este IUBIRE; iubirea inseamna JERTFA; jertfa presupune SUFERINTA; iar suferinta inseamna LACRIMI. Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, pentru ca ne-a iubit, S-a jertfit pe Sine - jertfa suprema, indurand cea mai cumplita suferinta.
Sau, alta perspectiva: tot Domnul Iisus Hristos ne indeamna la POST, RUGACIUNE si MILOSTENIE. Dar oare milostenia (autentica, despre asta vorbesc) nu vine din intelegerea profunda a suferintei aproapelui? Iar asta nu duce la... lacrimi? Desigur ca nu trebuie sa vedem lacrimile pe fata lui Iisus Hristos ca sa intelegem ca sufletul Lui plangea, cum nici pe chipul celor milostivi nu trebuie sa fie prezente.
Mai vreau numai sa atrag atentia asupra a trei coordonate in cadrul carora trebuie sa se exprime iubirea: 1. iubirea de sine (nu egoismul, care e pe deplin nociv, ci iubirea pentru sine in calitate de creatie a lui Dumnezeu); 2.iubirea fata de Dumnezeu; si, in sfarsit, 3. IUBIREA FATA DE SEMENI. Daca primele doua tipuri de iubire produc acea bucurie de care vorbesti tu ca trebuie sa ne umple inimile in rugaciune (si nu numai cand ne rugam), cel de-al treilea tip duce cu siguranta la compasiune si la asumarea suferintei, deci la... aceleasi lacrimi. Omul nu poate pretinde ca traieste pacea lui Hristos raportandu-se numai la cele doua planuri care-i produc doar bucurie, pentru ca Hristos este si cel insetat, cel bolnav, cel intemnitat... Si chiar si asa, bucuria nu-i poate fi stirbita cu nimic daca ar avea credinta de care vorbeai, pe care i-a cerut-o Hristos lui Petru cand l-a pus sa paseasca pe apa spre El.

Asadar, lacrimile sunt parte a fericirii ca Iisus Hristos iti vede si iti intelege suferinta si ca te ajuta sa treci peste ea intarindu-te in credinta. Lacrimile presupun NADEJDE, nu deznadejde.

Pe de alta parte, eu cred, ca si Mirela, ca prea multe nu s-au schimbat in miile de ani de existenta a omului pe Pamant. Aceeasi fire pacatoasa, aceeasi invidie, acelasi orgoliu, aceeasi lacomie, aceeasi trufie ii sunt caracteristice, doar ca ele difera in manifestari (uneori mai acerbe!) si difera prin raportarea la nivelul civilizatiei din care provine, precum si la posibilitatile oferite de progresul tehnic si la educatia primita. Uneori aceste tare ale firii sunt mai greu observabile cu ochiul liber, datorita tehnicilor de mascare invatate smechereste de la societatea atat de avansata, dar daca privim mai atent ele sunt mai monstruoase ca la inaintasii nostri.

Iar problemele si suferinta sunt poate doar cauzate de alti factori, dar la radacina ele sunt aceleasi.

Imi cer scuze pentru incapatanare, dar cred cu tarie ca fara lacrimi inima nu se poate frange si smeri.

Asta e parerea mea, a unui om care, multumesc lui Dumnezeu, inca nu a trecut prin marile incercari ale vietii. Indraznesc sa o expun, desi stiu ca stau de vorba cu o persoana care are o experinta in suferinta ce nu se compara cu marunta si comoda mea experienta de viata.

Cu drag si cu multumiri tuturor ce s-au implicat in aceasta discutie, zic eu, destul de interesanta!
Andrei
andreionthepoetry (autor)
luni, 03 august 2015

Intr-o infima pulsare de internet, intrucat sunt in concediu câteva zile, pe muche de tara, la Dunăre, vreau sa va asigur ca incerc sa urmaresc discutia de aici si ca voi reveni cu drag când voi avea si pârghiile tehnologice necesare.

Mulțumesc, Gerra, pentru răspunsurile tale ample, mulțumesc Mirela, Dana. Pastrez pagina deschisa pe telefon ca sa citesc dupa ce ies de pe net, încă nu am citit, doar am vazut ca s-a dezbatut :)

Va îmbrățișez pe toți cu drag și dor!
andreionthepoetry (autor)
vineri, 31 iulie 2015

Cine vrea să facă o jale din viața lui ? Sunt mulți însă, pentru care definiția vieții este jale ! Dar nu cred că asta are legătură cu ideea de a lacrima în rugăciune. "Și nu mă voi teme de ce mi va face mie omul " ,ar trebui să fie deviza tuturor. Pentru că atâta vreme cât îl avem pe Dumnezeu cu noi, nimic rău nu ni se poate întâmpla. Din nefericire, diavolul ne duce de mână și în biserică. (Nu ne putem preface că nu există ispita ). Lui Dumnezeu îi plac lacrimile noastre sincere. Vezi episodul cu desfrânata care i a spălat picioarele cu lacrimile ei. Suntem fiii Lui, dar nu ne putem confunda cu El. Și oricât ne am strădui să alchimizăm, tinerețe veșnică nu există. Încă. Este umila mea părere, și mi o mențin. În niciun caz nu vreau să te supăr ! Dar eu asta simt. Și pe mine, lacrima mă întărește. Cu drag !
mirimirela
joi, 30 iulie 2015

"Cred, Doamne, ajută necredinței mele !"
Dragă Gerra, fără să supăr pe nimeni și fără a avea pretenția că sunt foarte pregătită în domeniu, rămân totuși la părerea mea : lacrima purifică sufletul. Nu putem trăi doar în bucurie, este imposibil ! Cel puțin practic. Teoretic, poate. Lacrima nu are legătură cu optimismul. Și cel care plânge este optimist. Alături de lumină, avem și întunericul. Câtă vreme el nu sălășluiește în noi, lacrima poate exista. Ai înțeles greșit comparația cu clopotul de sticlă.Nu iți era adresată ție, ci celor mulți și necăjiți care în durerea lor mută, chiar dacă sunt optimiști, nu înțeleg că binele poate învinge răul fără jertfă. (Lacrima e o jertfă ! ) .
mirimirela
joi, 30 iulie 2015

Dragă Miri! Se pare că ți-ai făcut o idee greșită despre ce înseamnă OPTIMISMUL în general și al meu în particular! Te asigur că eu sunt o optimistă care a traversat toate infernurile (și nu exagerez de loc), care a secat toate fântânile lacrimilor, care s-a crucificat pe toate durerile și păcatele lumii, sau aproape. Acum sunt OPTIMISTĂ din ALEGERE și ASUMARE LUCIDĂ a unei CUNOAȘTERI mult mai complexe! Un optimist adevărat (nu confunda cu hlizitorii găunoși) nu trăiește într-un clopot de sticlă și nu este orb! Este un om care a ALES să privească existența prin filtrul luminii din cunoașterea profundă a energiilor vieții și știind că numai lumina CREEAZĂ! Or optimismul este Lumină, nu orbire! Lacrima durerea, țin de energiile întunericului, ale distrugerii! De ce m-aș raporta eu mereu la ele? Ca să- le măresc puterea? Le văd, dar am ca și Tatăl nostru Puterea Alchimizăriii! Și-o folosesc!!! Există legea rezonanței care funcționează indiferent de părerea mea! Dacă voi crea mereu punte (prin gânduri) lacrimei - lacrimi vor veni spre mine din univers! De ce aș vrea să fac o jale din viața mea? Eu dacă iubesc pe cineva îi aduc în dar bucuria mea, lumina mea! Și dacă iubești omenirea, planeta - dăruiește-le lumina ta, nu durerea ta! Alchimizează ! Știu Miri că oamenii au probleme, nevoi - dar când a rezolvat lacrima ceva??? Când ești într-o stare de asta negativă ești ca un arc comprimat - nu vezi nici o soluție de ieșire, te-nghit nisipurile mișcătoare ale emoțiilor negative! Iisus i-a certat zdravăn pe apostoli într-o stare similară - secvența din barcă cu apostolii! Ce le-a spus? ”Puțin credincioșilor....” Așa spun și eu: nu sunteți optimiști pentru că nu aveți CREDINȚĂ! Sau doar o pojghiță! A CREDE nu înseamnă a a psalmodia rugăciuni și a zdreli genunchi - ci a crede cu adevărat că EȘTI fiu al LUI și ai potențe infinite pe care nu trebuie decât să le accesezi! Dar evident că nu vei accesa un cont în existența căruia nu crezi!:))) Și barca se va scufunda! Și contul tău de miracole va rămâne neatins! Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru să folosim potențele și darurile lui infinite după cum vrea mușchiul nostru! Da se pare că masochismul e-n floare! Dragă Miri, trăim în dualitate, evident paharul vieții este pe jumătate plin și jumătate gol! Dacă mă focusez pe jumătatea goală a paharului, energiile golului le voi chema să vină în mine! Dacă mă focusez pe cea plină, energiile abundenței le voi invoca, ele îmi vor deschide porți de rezolvare a problemelor! Așa că Optimismul meu dragă Miri nu e de clopot, de orbire, de dispreț față de lacrimă sau de superficialitate! Este un Optimism al Cunoașterii și-al asumării a ce fel de energii trimit în lume să se hrănească și alții, al Credinței profunde că respir în Tatăl și nimic rău nu mi se poate întâmpla pentru că trăiesc exact în universul pe care l-am generat! Pentru că suntem cocreatori ai universului! Și eu refuz să ”hrănesc” universul cu lacrimi! Metaforic vorbind (nicăieri nu m-am referit doar la lacrima fizică ci și....) ai prefera să bei o cupă de lacrimi în loc de-o cupă de râsete??? Eu cred că nu, dacă ești sinceră cu tine - atunci de ce ai arde universul dăruindu-i lui?? Am văzut zeci de ecranizări cu viața lui Iisus - mă raportez la el de câte ori nu știu cum să procedez - și în niciuna nu l-am văzut plângând alături de suferinzi ci acționând să-i ajute să iasă din durere și spunându-le să-și schimbe modul de raportare la viață ptr. a cunoaște adevărul, iluminarea! Așa că nici eu n-am să ud trandafirul vieții cu lacrimi - ci am să-i cânt, am să-l sărut cu dragoste și-am să-i râd pentru ca el să înflorească și mai strălucitor! Asta înseamnă responsabilitatea darului și nu trăire oarbă sub cizma afectelor!Nu dau daruri otrăvite!....

Cu drag și iartă-mă că mă lansai, da lucrurile-s complexe!

P.S.
Când am scris răspunsul meu era postat doar prima parte a comului tău! Și cum am mai spus eu mă refer mai puțin la lacrimă în sine cât mai ales ca stare interioară! Și când te duci la cineva drag să-l celebrezi afară de darurile tale îi duci zâmbetul tău nu lacrima! De ce ai trata lumea, universul altfel decât pe un prieten drag??? Și cunoști smerenie mai mare decât să aduci lumină fie chiar și într-un singur suflet??? Și vezi că și tu ai acționa ca să-ți scoți copilul din sfera lacrimei! Viața pe această planetă e o școală continuă! Până” murim” învățăm, de ce să repet la nesfârșit aceeași clasă, de ce să nu încerc și altă abordare a vieții - atâta vreme cât experimentând mi sa revelat că e mai viabilă??? De ce să merg pe căi pietruite de mii de ani - e contra poruncii lui Iisus de cunoaștere! De ce ne e așa spaimă să experimentăm și lumina - nu doar întunericul???!!!!
Și indiferent de ești sau nu de acord cu felul în care am fixat eu proiectorul asupra unei probleme - evidentă este spaima de a fi și altceva!
Cu drag.
Gerra Orivera
joi, 30 iulie 2015

perfect adevarat,mirimirela...in tot ce ai scris..
dar mai cu seama..."nu poti negocia cu Dumnezeu.".dar El primeste lacrima...se induioseaza de ruga spusa in lacrimi..caci EL poate fi Induplecat!...

Andrei..frumoasa poezie...mi-a fost drag sa o citesc..
de multe ori nu ai cuvinte sa te rogi..si atunci esti mut de durere...dar Dumnezeu iti da lacrimi...si te ridici de la ruga spusa fara de cuvinte,cu povara luata...scapat de durere..si liber..esti liber....nu-i asa..?
Dumnezeu a lasat lacrimile...cat de multe pot vorbi ele,Singurului, Dumnezeu ,care cunoaste launtrul fiecarui om in parte.......!

fii binecuvantat,Andrei...:)
danab
joi, 30 iulie 2015

între a mi vedea copilul plângând sau râzând , aleg să îl văd vesel, dar dacă văd lacrimile șiroindu i pe obraji, fac tot ce îmi stă în putință să îl ajut, nu i așa ? Nici eu nu cred că RUGA este o negociere. Noi nu putem negocia cu Dumnezeu ! Dar atunci când plâng în rugăciune, Îi dau ce am eu mai bun în mine în acel moment. Iar lacrima mai înseamnă și umilință, smerenie, " jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit , inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi ". Deci, draga mea Gerra, fii fericită pentru energia ta pozitivă, dar și pentru cei care plâng. Căci " fericiți cei ce plâng, că aceia se vor bucura ". Indiferent de dimensiunea în care trăim, de spirele din ADN, sau de magnetismul pământului, cât timp suntem oameni, lacrima face parte din noi . Ne naștem plângând! Cu același drag și eu, mi am spus o părere.
mirimirela
joi, 30 iulie 2015

Off, Gerra, cine nu și ar dori optimismul tău ? Dar nu trăim sub un clopot de sticlă.OOamenii încă mai au probleme, dureri, nevoi, într un cuvânt necazuri. Cât la sută din populație se simte liberă ? Câtă lume împovărată de griji nu ridică ochii , lăcrimând , nădăjduind în Dumnezeu ? Nu cred că lacrimile noastre au neapărat legătură cu biserica. Și nu cred nici că o inimă care plânge poate genera izbucniri de veselie. Sigur , asta nu înseamnă că suntem un popor de plângăcioși, dar pauperi ,da, analfabeți, da, inculți, da. Îmi pare rău, dar chiar aș fi ipocrită să spun altfel. Este cruda realitate . Eu cred că lacrimile purifică și calmează sufletul, la fel cum marea se liniștește după furtună. Și bineînțeles că
mirimirela
joi, 30 iulie 2015

wow! impresionant comentariu Gerra. Se vede cat de mult ai citit, nu pot decat sa te felicit
laurian
joi, 30 iulie 2015

Dragul meu Andrei, în primul rând îmi cer scuze că am mutat cumva sensurile poeziei tale de la cele evidente, într-un plan secund! Ăsta este un defect al meu, caut înțelesuri ale poemelor din culise și cumva din teritoriul marilor întrebări fundamentale ale omenirii! De-aceea întrebarea referitoare la rugă....
Da, este de luat în seamă și motivația ta! Trebuie să fim lângă lacrima omului ca să vibrăm la durerea lui. Să empatizăm cu lacrima lui, să ne ardă, să fim lacrimă! Eu însă-mi spuneam într-o poezie mai veche:”simt pulsul durerilor tale cum mă destramă în cercuri lichide!”…. Înțeleg îngenuncherea și lacrima mai mult decât îți poți închipui…. Dar acum NU POT și NU VREAU să maid au atâta putere lacrimii! Visceral REFUZ! Am intrat în ERA VĂRSĂTORULUI – era omului CREATOR! Nu mai accept nici un fel de culpabilizare, de punere la colț, de împovărare cu păcate știute și neștiute, refuz până și ideea de păcat… Prea mult omenirea a fost ostracizată, obligată să-și assume vini colosale, să trăiască cu capul în țărână. Și când privești înconvoiat numai glodul conștiința ta acolo se îneacă! Cum să vezi stelele din genunchi cu capul plecat și înecat în lacrimă!????? Iisus ne-a revelat acu peste 2000 de ani dubla identitate (omenească și celestă) și noi ce facem? Lăsăm puteri omenești să ne conteste identitatea de copii ai Tatălui, ne-o contestăm noi înșine, sub manipularea bisericii care și-a cam uitat adevăratele atribuțiuni în goanna după avere – am ajuns să considerăm o blasfemie a ne asuma identitatea întreagă! Crezi că Dumnezeu se bucură când ne vede arși de vină și plângând??? Care Părinte s-ar bucura de lacrima copilului său și nu de râsul său răsunător, vesel și pur???? Și când îți duduie conglomeratul acesta pe care-l numești ”Eu” de energii? Când plângi sau când te bucuri!???? De ce să nu jertfesc-dăruiesc pe altarul dragostei mele pentru El ceea ce am mai bun și prețios – BUCURIA mea??? De ce să-I dau toxicitatea și rezidurile din mine care ies odată cu lacrima??? Pentru mine RUGA nu înseamnă o ”ședință de negociere” unde eu vin cu lista de cereri și văd cu ce preț le obțin! Pentru mine ruga e o împărtășire cu Tatăl în care eu îi dăruiesc ce am mai bun, creez punte spre El și în felul acesta mă centrez în mine, în El, totuna! Da Andrei, de accord cu ce făceau sfinții și marii credincioși – dar o făceau într-un trecut în care totul curgea altfel! Timpurile de-acum nu sunt comparabile cu nimic din ce cunoaștem noi de vreo 3000 de ani încoace! Acum trecem de la o dimensiune la alta, de la o eră la alta… Acum se nasc copii ce au 3 spire în AND, au toate cunoștiințele secolului încă de la naștere, însăși magnetismul pământului s-a mărit de vreo 8 ori în ultimul deceniu, nivelul de conștiință se modifică la fiecare 2 ani (înainte la 200 de ani), bagajul informațional e imens - și noi avem pretenții ca omul să se manifeste ca cel de acum 300 de ani!!!!!!!! Nu Andrei – omenirea trebuie să acceseze altfel de energii acum, pe alte frecvențe cosmice!!! Și n-o spun doar eu, o spun toate creierele luminate ale planetei – e deajuns să vezi numai 5-6 documentare spirituale ca să te lămurești în ce timpuri miraculoase trăim! Da Andrei, cunosc și ”lacrima albă” care construiește, și ”lacrima neagră” care aneantizează – dar acum le refuz pe amândouă! Acum mă rog expansionând bucuria din mine dincolo de universuri și galaxii… Așa îmi îndeplinesc misiunea de-a ridica nivelul vibrațional al acestui spațiu și timp pe care îl locuiesc acum, deocamdată!!!!!
Cu mult drag!

P.S. Am scris com.-ul în folderele mele de poezii și venind să postez am văzut că s-au înmulțit com-urile aici! Nu vă contrazic - doar vă provoc! 2000 de ani omenirea a ajuns la lumina interioară prin LACRIMĂ! Acu, la schimbarea EREI, hai să ajungem la Lumina din noi prin BUCURIE! Măcar așa, ca să devenim mai bogați! ”Cunoaște-ți adevărul și adevărul vă va elibera”! Cu drag de voi și-un zâmbet ecuator (adică de jur împrejurul capului), nici urechile nu-l taie!
Gerra Orivera
joi, 30 iulie 2015

Iti multumesc mult Mirela, pentru aprecierea ta! Eu cred ca Gerra, o fire lucida si optimista (asa cum o vad eu, cu toate ca poeziile ei sunt de multe ori un strigat articulat in metafore, fata de degradarea relatiei omului cu Dumnezeu) a surprins numai un tablou, poate cel care reprezinta finalitatea oricarei rugaciuni, atunci cand a spus: "Nu cred că pentru lacrimă ne-a fost dăruită magia vieții!" Desigur ca atunci cand vom fi beneficiari ai adevaratei vieti, cea vesnica (daca vom reusi sa ne calificam pentru o asa mare bucurie), nu vom mai avea motive de lacrima si sufletul nostru va rade de-a pururi. Si chiar si aici, in aceasta viata trupeasca, putem sa ne preinchipuim acea stare pe care ne-o dorim, de bucurie vesnica si de neclintit. Sau, mergand pe aceeasi logica, chiar si aici putem vedea partea plina a paharului. Dar asta nu inseamna ca nu exista si partea goala - atatea nenorociri si atata nepasare si ignoranta ce duce la autodistrugerea fiintei umane, atat ca individ, cat si ca societate. Pentru aceasta stare de lucruri deplorabila sunt, cu siguranta, semeni de-ai nostri care se roaga cu lacrimi de durere si compasiune. Dar acestia sunt deja persoane mult imbunatatite duhovniceste...

In orice caz, aceasta frumoasa discutie excede cu mult sfera pe care am dorit s-o ating eu prin versurile mele.
andreionthepoetry (autor)
joi, 30 iulie 2015

Foarte, foarte frumoasă poezia ta Andrei . Mă bag și eu în vorbă și spun că de multe ori, rugăciunea este însoțită de lacrimi. Pot fi lacrimi pentru iertarea păcatelor, lacrimi pentru slăbirea greutăților care vin, uneori, toate odată și ne simțim copleșiți, lacrimi prin care cerem îndelungă răbdare, sau chiar lacrimi de bucurie .
Revenind la poezia ta, cred că ai surprins într o manieră foarte frumoasă dulceața păcatului, a fructului interzis la care renunți greu, deși știi că asta iți aduce alungarea din rai. Nădăjduind în Dumnezeu însă, ispita poate fi învinsă.
mirimirela
miercuri, 29 iulie 2015

Draga Gerra, nu e nicio problema, astept cu drag orice interventie de-a ta si oricand e binevenita! Iti doresc ca degetele sa zburde cat mai mult si cat mai usor pe tastatura, incarcate de mesaje mereu profunde si subtile!
andreionthepoetry (autor)
miercuri, 29 iulie 2015

Dragă Andrei! Te rog să mă ierți că mai întârzii cu răspunsul - degetele mele sunt în război cu mine! Cu siguranță revin! Cu mare drag!
Gerra Orivera
marți, 28 iulie 2015

Gerra, mai intai de toate iti multumesc mult pentru apreciere!

Ai dreptate, urasc sa nu pun diactriticele la poezii, la mine e si deformare profesionala sa scriu corect si stiu perfect ce importanta poate fi o virgula. Sunt extrem de riguros in ce priveste gramatica, doar ca am scris poezia de pe mobil, fiindca nu am avut acces la calculator. Oricum, imi propusesem sa revin si sa corectez, dar am postat la repezeala pentru ca mi se termina si bateria :))

Este important si binevenit comentariul tau si cu privire la ruga. Poezia mea este departe de a duce cu gandul la sensurile si modalitatile cele mai profunde de exercitare a rugii, dar, ca tot veni vorba, eu cred ca cea mai adanca ruga este cea insotita de lacrimi. Nu am caderea, prin pregatirea si experienta mea mai mult decat precare in domeniu, sa dau explicatii pe care sa le pretind ca avand vreo autoritate, dar totusi ma voi incumeta la doua vorbe pe tema asta.

Ruga inlacrimata a avut si Iisus Hristos (sau mai ales El) - imi vine in minte "Eli, Eli, lama sabactani?"; ruga inlacrimata au si sfintii si parintii imbunatatiti ai Bisericii, si sunt convins ca nu numai ei. Acesta cred ca este nivelul suprem de a te ruga, atunci cand fie ai lacrimi de compasiune pentru intregul destin al omenirii, ca un vizionar universal coplesit de suferinta tuturor si de constienta ta asupra inconstientei lor cu privire la propriul lor destin, fie cand lacrimile exprima intr-adevar modul cel mai pur de manifestare a bucuriei celui care-L simte pe Hristos dandu-i pacea Lui. Cred ca acesta este ultimul pas spre desavarsire duhovniceasca.

In poezia mea, insa, nu este vorba despre o asemenea stare de rugaciune, ci despre ceva mult mai modest - despre dilema unui suflet ispitit intr-o dragoste daunatoare, de al carei pericol este constient. Constrangerea celor doua planuri - cel al trairii intru desavarsire si cel al patimii lumesti, il face sa-si planga disperarea in ruga catre Dumnezeu. Este o situatie care pana in finalul poeziei nu are iesire, iar atitudinea personajului este una nedecisiva, exprimata prin "In mine pumnul moale-l strang...".

Dar DA, rugaciunea celui ce-L simte pe Hristos in preajma lui mereu, in esenta trebuie sa fie plina de multumire, recunostinta si bucurie!

Iti multumesc pentru prilejuirea acestor explicatii si, totodata, imi cer scuze pentru ca nu sunt indreptatit sa vorbesc despre lucruri pe care nu le stapanesc.
andreionthepoetry (autor)
luni, 27 iulie 2015

Multumesc, Nicolae! Ma bucura mult popasul tau aici si aprecierea ta!
andreionthepoetry (autor)
luni, 27 iulie 2015

frumoase versuri, asa cum ne-ai obisnuit....

Ma bucur Andrei sa simt parfumul curat al sufletului tau....
ROLEA NICOLAE
luni, 27 iulie 2015

Au o mare muzicalitate versurile tale Andrei! Mi-au plăcut deși mărturisesec că n-am înțeles niciodată de ce ruga trebuie să conțină și lacrima! Pentru mine a mă ruga înseamnă a celebra în bucurie darul vieții! Nu cred că pentru lacrimă ne-a fost dăruită magia vieții! Da cumva te-ai scos căci ritmul poemului tău e zglobiu! Am o singură observație: adaugă diacriticile lipsă din finalul poeziei, ști că avem o limbă complexă și diacriticile lipsă pot schimba sensuri, verbe.... Cu drag...........
Gerra Orivera
duminică, 26 iulie 2015

Sunteți minunați cu toții, vă mulțumesc pentru rezonanță!

Felix, ce versuri frumoase ai scris!!! Îți mulțumesc mult!

Criticule, eu zic ca virgula aia delimiteaza o idee și cred că își are rostul ei. Mă bucur că ți-a plăcut poezia.

Vă mulțumesc tuturor, e mare bucurie in sufletul meu sa știu ca place ce scriu!
andreionthepoetry (autor)
sâmbătă, 25 iulie 2015

E ruga ta, poete, mută
Dar cântă fiecere vers
O muzică, nu doar plăcută,
Ci-nălțătoare, de neșters.

Mi-ai bucurat inima, Andrei.
Felix
sâmbătă, 25 iulie 2015

Frumos Andrei!
Felicitari
sorin
sâmbătă, 25 iulie 2015

Foarte frumoasa poezie. Felicitari
traian
sâmbătă, 25 iulie 2015

Îmi plac foarte mult poeziile tale , sunt pline de căldură, de farmec, de tandrețe și de pasiune ,în același timp ! Și tu ai fost înzestrat. ..
mirimirela
sâmbătă, 25 iulie 2015

Minunata! felicitari din suflet
marian
sâmbătă, 25 iulie 2015

Absolut minunata si aceasta pezie. Mi-e drag sa citesc ceea ce scrii.
stomff
sâmbătă, 25 iulie 2015

foarte frumos Andrei...

poate as mai scoate virgula de la sfirsitul primului vers,te rog

Pe mâna ta de-mi las destinul,
M-ar paște veșnic, poate, chinul.

consideratie,
CRITICUL BLIND
sâmbătă, 25 iulie 2015

Asa sa ramai ,Andrei ! Spontaneitatea e floarea cea mai minunata :)
Adina Speranta
sâmbătă, 25 iulie 2015

Multumesc,Adina! Asa este, este o poezie rasarita chiar acum,sub "impulsul" momentului,tastata chinuit de PE telefonul Mobil :)
andreionthepoetry (autor)
sâmbătă, 25 iulie 2015

Felicitari ,Andrei , foarte frumoasa poezie , plina de pasiune , tumult :)
Tu esti omul impulsului ! Cred ca scrii pe moment , ceeace simti :)
Asta e cea mai curata poezie ! Cu drag !
Adina Speranta
sâmbătă, 25 iulie 2015