Tot mereu - Rodica Elena Lupu

Mi-e tare dor de satul meu
Unde am trăit şi greu şi bine,
Nu pot uita leagănul meu
De unde am plecat în lume.

Pe unde trec şi tot mereu
O văd pe mama-nlăcrimată,
În poartă-l văd pe tatăl meu
Bătrân, pe bancă mă aşteaptă.

De dor azi am venit acasă,
În cale nimeni n-a ieşit,
Prin curte iarba este arsă
Părinţii s-au mutat demult

Şi mă privesc din cer, de sus
Şoptindu-mi să nu îi aştept
Că ei prea departe s-au dus,
Inima-mi tresare-n piept.

Lângă fântână-i rupt gardul,
Iar amintirile mă dor,
Uşa e-nchisă cu lăcătul,
La poartă-i ruginit zăvor.


Peste tot au crescut spini,
Via din curte e uscată,
Amintiri tremură-n barbă
Nu mai e ca altădată.

Suspin şi cu amărăciune
Plec să văd ce mai e prin sat,
Drumuri care erau pline
Acum parcă au secat.

Ce repede a trecut timpul
De când în lume am plecat,
Astăzi nu mai sunt cu cei
Ce i-am iubit cu adevărat.

Adăugat de: Rodica Elena Lupu

vezi mai multe poezii de: Rodica Elena Lupu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.