Odă la o durere de măsele - Robert Burns

Arde-te-ar focu', că mă-mpungi,
Mă sfredeleşti cu ţepii-ţi lungi
Pe sub gingii şi ma străpungi
Cu colţi de pilă,
Ca joagărul!... De tot mă frângi
Şi nu ţi-e milă!

Când frigurile te-nfierbântă
Ori junghiu-n coaste ţi se-mplântă,
Mai vin vecinii şi-ţi descântă
Din fundul ploştii;
Dar o măsea când te frământă,
Rât toţi ca proştii!

Îmi ies din minţi şi păru-mi smulg,
Sparg scaune şi bale-mi curg,
Iar pe la vetre, mai cu sârg,
Mă râde satul;
Să-i gâdile, la el în târg,
Cu grapa, dracul!

Eu n-am dus lipsă de nevoi:
Recolte proaste, focuri, ploi,
Ruşini şi nedreptăţi puhoi,
Ca vai de mine.
Pe mulţi pungaşi şi pe ciocoi
I-am pus eu bine.

Dar dintr-al relelor răsad,
Din câte mă vor duce-n iad,
Şi din năpaste câte cad
Pe viaţa mea,
Niciuna nu va-ntrece-n grad
Măseaua rea.

O, duh al vrajbei, duh abraş,
Ce prin coclauri caţi sălaş,
Te-oi omeni c-un aldămaş
Vrednic de-un prinţ,
Dacă pe-ai patriei vrăjmaşi
I-atingi la dinţi.



Adăugat de: Gerra Orivera


vezi mai multe poezii de: Robert Burns



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.