RCE - creaţii proprii

Privesc din umbra toamnei ce a venit…
Culorile florilor ce au inflorit,
Frunze-aurii plutind prin aerul cald…
Mozaic de ganduri care ma atrag.

Mai sunt si alti "nebuni" ca mine
Ce scriu de zori "necugetat",
De al lor suspin si vechi oftat,
Povesti ce s-au pierdut prin rime.

Eu sunt fărâma care a mai rămas
Din vechile ore strânse într-un ceas...
Din cuvintele care acum, nu au glas…
Din sufletul cu al său ultim popas,

Cu ale toamnei frunze timpurii
Incep sa adun dovezi ca nu mai vi,
Caci frunze pale, iata au picat,
Iar tu de mult probabil m-ai uitat.

Să ne privim din zarea uitării
Spre asfințitul ce a fost scris,
Să ascultăm povestea mării,
Si să simțim cum vechiul vis s-a stins.

Ce lucruri noi as mai putea sa iti inchin,
Caci... iata versurile mi s-au terminat.
Cuvintele vechi cu falnicul iz de mir
Au disparut cand paharul plin s-a rasturnat.

Tu chip de om!
Ce toate gandurile imi rascolesti
Si visuri imposibile imi starnesti,
De ai stii ca orele imi par veacuri,

Murea iubirea...
Din tainicul amurg divin,
N-ai intrebat de unde vin
Nici incotro incerc sa plec

Intr-o secunda totul s-a sfarsit
Un om... un sentiment frumos,
Iar oamenii pe care i-am iubit
Au disparut intr-un abis intunecos.

O clipa de recunostinta,
Un sentiment naucitor
As vrea sa-l mai traiesc o data
Sa nu mai simt vesnicul dor.