RCE - creaţii proprii

Atunci cand ma privesc in suflet,
Nu regasesc decat tristete,
Caci mii de ani de-ar fi sa cuget
Iubirea nu se mai iveste.

Nu pare a fi ce este,
Nu pare o nebunie
Sa numar pan’ la zece
Sa-mi dai ce-ti cer eu tie.

Privind atent spre lumea-ntreaga,
Rapus de orice amagire
De-ar fi blestemul ce ne leaga
Eu tot iubesc a ta privire.

Cand simtamintele te indeamna,
Sa fii o jertfa de iubire
Tu nu-ti dai seama ce inseamna
Sa fii invins de fericire?

Hai zi-mi, doua scurte vorbe care dor,
Sa ajung in graba sufletele care dorm
In zadarnica amintire a fiintelor iubite
Care de un veac imi rascolesc prin minte.

Vreau doar sa ma iubesti
Si chiar de nu ma atingi,
Prin vise cand pasesti
Durerea grea o stingi.

Te simt… si parca nu ti-as cere
Sa faci ce nu ti-am spus vreodata
Destinu-mi sa-l citesti in stele …
Doar tu -nsemnandu-mi viata toata.

Am izbutit sa intru in gura lumii,
Dar nu am scapat prea repede de ea
A trebuit sa fac pace cu nebunii
Si apoi sa imi vad de viata mea.

Cand cerul isi indreapta toti norii lui spre mine,
Cand ploaia se arata sa spele a mea rusine
De glasul amortit ce ar vrea sa stapaneasca
Iubirea ce s-a prins de fiinta-mi pamanteasca.

Nu-mi vezi nefericirea… din ochii mei ce-apun
Cand noaptea rataceste, nelinistea-mi supun.
Culoarea zilei cade, iar negrul se-nteteste…
Si firile sunt slabe, cand inima iubeste.