Glasul unui sărman pe care - Rainer Maria Rilke

În toiul judecăţii,


senin,

Părinte, renunţ.

Ce văd e mai puţin

decât ce eu, mereu

ştiut-am:

splendoarea-mbătătoare

a tot ce de când sunt

pierdut-am.

Tu oare ştii -

cât de departe

simţirile îmi colindau

când dinaintea

azilului de noapte

tăcut şedeam

în nopţile clare,

de jos, ascultând

a stelelor şoapte?

Câini rătăceau

slobod, în jurul

nepreţuitelor mele

simţiri.

Sub poduri, unde

m-am adăpostit,

avutul inimii

mi-a fost sporit

nemărginit.

şi neaua din

pantoful scâlciat

mi se topea

la fel de blând,

la fel de lin,

ca lacrimile unui prunc

mângâiat.

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.